Anul 6 stagiul de ginecologie
Eram grupa formata numai din baieti. Eram 7 indivizi, niciunul cu toti piticii aliniati( ne selectaseram reciproc).
Daca pana atunci vazusem “pasarici” doar in ipostaze placute – sa zic asa- acum ne era dat sa vedem pasarici bolnave(“aviare” cum s-ar zice acu’)
Aveam o asistenta de grupa cam mototoala, era si ea saraca in primul an de dupa terminarea faculatii, nu luase rezi si se bagase preparatoare( in medicina se mai practica asta – daca nu esti in stare sa iti faci meseria te apuci sa ii inveti pe altii). Asa ca cele cateva saptamani de gineco ne-au transformat in autodidacti in materie de. Si ne-am apucat noi sa vindecam oameni.
Vine o “bruneta” de vreo 24-25 ani, trece pe langa asistenta de grupa, care era ,oricum, o fiinta insignifianta si se infige langa cel mai teapan coleg al meu si ii spune:
-Dom’ doctor ma arde jos!
Trage asta o fata de doctor, spune “hmm”,si ii face semn sa se intinda pe masa ginecologica. Ia niste gel pe manusa, baga cele 2-3 degete necesare, clipoceste vreo 20-30 de secunde, mai spune “hmmm” si face semn altui coleg. Vine si asta, faza se repeta cu inca 2colegi imi vine si mie randul, cand se aude vocea tipei:
-Baieti, eu am terminat. Acu’ dati-mi si mie o reteta cu alifia aia cu care m-ati uns si plec multumita.

Taica-meu, om tanar, da in apoplexie. Il bagam in salvare si ne urcam in masina proprietate personala si ne chinuim sa ne tinem dupa salvarea care, cu nino-nino, bineinteles ca ne-o ia cu mult inainte. Cand ajungem acolo, taica-meu era plimbat de colo-colo intr-un carut de un brancardier, sa-i zicem nea Mihai. Am inteles rapid ca nea Mihai o sa fie cu taica-meu mai multa vreme, sa-l transporte pe unde era de transportat, adica remeneuri si alte imagerii, asa ca ma tin dupa el si ii strecor, subtil, 50.000 in buzunar. Ma intorc la restul familiei, prietenul meu lipseste. Cand se intoarce, il intreb unde a fost, si-mi zice: “I-am dat 50.000 brancardierului aluia, sa aiba grija de el”. Ma rog, ii zic eu ca nu trebuia, in fine, ne lamurim ca brancadierul a incasat mult mai mult decat media lui zilnica, probabil (asta era prin 2001), cand ma uit dupa maica-mea – nu e. Apare si ea la un moment dat, o intrebam unde a fost – “Pai m-am dus dupa taica-tu la RMN si i-am dat 50.000 brancardierului aluia care era cu el”. Ca sa n-o necajesc, nu i-am mai zis nimic. In fine, grabit si transpirat, apare unchi-meu, de undeva dinspre RMN. Zice: “L-am gasit.” (el nu venise cu noi) “E la RMN acum. Era un brancardier care il ajuta, i-am dat si lui 30.000”. In fine, iar nu zic nimic. Apare, intre timp, un prieten bun de-al lui taica-meu, care ne zice: “I-am vazut in curte. I-am dat 20.000 baiatului care-l ducea, sa stiti sa nu-i mai dati si voi”. Intre timp, taica-meu e dus in salon. Prind un moment de intimitate, si, cum era el toropit de AVC, in speranta ca am cu cine sa ma inteleg, il intreb: “Mai, tata, ai nevoie de bani? Sa-ti las niste marunt?”. La care taica-meu: “Da, lasa-mi si mie ceva, ca n-am avut marunt la mine si n-am avut sa-i dau brancardierului decat o hartie de 100.000…”.

Alte intamplari cu Calu.
Intr-o noapte torida de vara cioc-cioc la camera de garda.Medicul, venit dintr-un consult in alt pavilion voia sa faca un dus scurt.
-Da, imediat!
Cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc!
Mai ce sa fie, asa de urgent, incepe sa se stearga cu prosopul peste spuma…..
Cioc-cioc!
-Acu vin, numai putin!
Cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc!
Incepe doctorul sa-si traga hainele in fuga(sarind peste diverse articole vestimentare neesentiale)…
-Cioc-cioc!
-Gata, acusica!
Cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc, cioc-cioc!
Eeeeeee, mama naibii, asta trezeste toata sectia, cand deodata aude rasete in hohote pe hol!
Cand deschide, Calu statea pe presul din fata usii si il privea cu ochi calzi, iar asistenta de servici se tavalea de ras.
-Cine a fost la usa mea asa de insistent si de ce naiba razi ca o isterica?
-Do’….do’..do’ doctor, nu mai pot stati sa imi revin….Pai nu era nimeni la usa, din cauza mea s-a intaplat totul…… sa va povestesc: cand m-am intors de tratamente de la etaj m-a vazut Calu, care dormea pe pres in fata usii dvs.
-Si?
-Si a dat scurt din coada, coada v-a lovit usa si s-a auzit ca un cioc-cioc. Atunci ati strigat dvs tare:”Da!!!”, de bucurie ca v-a auzit, stiti ca va iubeste, a inceput sa dea repede din coada si s-a auzit ca un ciocanit rapid….ati tacut dvs. a mai dat o data din coada inainte sa adoarma, iar ati auzit iar ati strigat, iar s-a bucurat ca va aude……va rog sa ma iertati dar nu am vut puterea sa va intrerup dialogul!!!!!

Anul 6 de facultate, modulul de psihiatrie.
Intr-una din zile M. intarzie. Ne plictisim de asteptare si intram. Peste 1 ora apare si el, transpirat fleasca.
-Ce faci, bai?
-Sa va ia dracu’ pe toti!Baa!Cum ati putut sa ma lasati singur la usa?M-au inconjurat astia care nu au apucat sa isi ia tratamentul de dimineata.
-Si?
-Si ma intreaba unu”Ai o tigara, putica?”.Si io ii spun”Nu fumez!”; si el imi spune”Ba limbric, eu te-am intrebat daca ai tigari, nu daca fumezi!”
-Ba M., avea dreptate omu’, nu prea esti logic!Si ce-ai facut mai departe?
-Pai mi-au luat rucsacu si pana nu le-am cumparat tigari nu mi l-au dat inapoi.
Am ras un pic si ne-am vazut de treaba.
Peste o saptamana a fost randul meu sa intarzii.
La poarta spitalului, o babuta cu ochi exagerat de vioi ma opreste scurt:
-Baiatu’, ai o o tigara?
Fulgerator mi-am adus aminte de faza patita de M. si sigur pe mine ii spun:
-N-am mamaie, zau ca n-am!
-N-ai?
-N-am!
-Atunci mai stai pe aici si cer si pentru tine!

Una din primele mele gărzi, cu muuulți ani în urmă. Se externează un pacient, la plecare ține morțiș să-i mulțumească medicului primar, dr. B. Om sărac, dar cu bun simț… dialogul decurge cam așa:
-Dom doctor, vă rog eu nu mă refuzați, luați plasa asta! (era o sacoșă, nu se vedea conținutul, ceva ambalat în multe foi de hârtie murdară de ziar)
-Nu, fii serios, știu că ești om necăjit, lasă că am eu mai multe ca matale…
-Totuși, vă rog, n-o să vă pară rău…
-Bine, bine… da spune măcar ce ai acolo?
-Surpriză, vedeți Dvs. acasă… niște pești!
Am văzut clar că primarul s-a luminat la față (pe vremea aia nu știam că e amator de pește prăjit), și a luat sacoșa imediat. A pus-o în frigiderul din camera de gardă, și-a sunat soția, bucuros, spunându-i să fie pregătită pentru a găti pește. Toată discuția asta era pe la ora 11.
În fine, peste vreo 4 ore își termină treaba, își ia peștele din frigider și pleacă acasă. Eu rămân, de gardă.

Pe la 7 seara apare dr. B cu o figură cătrănită și cu sacoșa cu pești sub braț, vizibil nemulțumit. Nu rezist tentației și-l întreb ce s-a petrecut… la început nu vrea să spună… până la urmă, fără multe explicații, desface sacoșa minune și îmi arată conținutul. Erau 2 pești dinăia de sticlă, bibelouri kitch vechi de vreo 30 de ani. Minunatele exemplare piscicole pot fi văzute și acum pe dulap în camera de gardă.

Lucrez intr-un spital pavilionar.
Avantaje: parc, aer curat, liniste cand nu tund iarba cu motocoasele alea infernale, pasarele cantatore, pasarici vizitatoare.
Dezavantaje:oooooo, aici ar fi cateva.
Animalu’ sectiei.
Cand am inceput eu garzile mi s-a urat : “garda usoara si somn linistit lu’ Calu!”
Prima parte a urarii am inteles-o dar a doua, recunosc cinstit ca nu prea..
Cine e Calu?E o javra care isi face veacul in fata sectiei de ‘jde ani manaca din palma si doarme non-stop.Deci ce sens putea avea urarea???
Noaptea la 2 solicitare telefonica : o urgenta in pavilionul de vis-a-vis. Ma reped intr-acolo, vorba vine, ajung pana la usa cand …Calu’ sta drept in fata mea si isi arata coltii. Era prima data cand il vedeam in picioare si vreau sa spun ca am capatat instantaneu un respect considerabil.
-Cutu, cutu! Hai cutu-cutu!Calu, Caluuuuuu!Na cu tata!
Calu, complet refractar, maraia in continuare si mai abitir.Macar daca ar fi latrat ar fi auzit vreo infirmiera ceva si mi-ar fi venit in ajutor.Sau sa fi avut ceva sa ii dau in cap, cu toate ca eram convins ca el astepta doar o provocare. Sincer, imi era rusine sa strig, cum mi-ar fi stat in linistea noptii sa se auda urletele medicului de garda Sa incerc sa il sugrum cu tensiometrul? Sa ma culc pe jos sa ma prefac mort – asta merge la ursi… Si macar daca ar latra, dar bestia doar maraia…..semn rau.
Ce mama naibii sa fac?…Ala putea da coltu’ in orice moment si eu ma jucam de-a dresajul in usa sectiei.
Dau fuga la asistente.
-Nu te supara, am si eu o problema…Nu pot sa ies din cauza javrei aleia!
-Aaaaa, pai dom’ doctor, ati intrat in garda fara oase? Cum vreti sa va dea voie Calu?Stati ca va dau eu unu’
Cauta fatuca aia ce cauta…
-Dom’ doctor, aveti o problema, nu am nimic la mine.
-Da’ cu paine merge? Ca am vazut ca lumea ii mai da…
-Dom’ doctor pai ce faceti? Credeti ca dati la crap aici? Calu nu mananca decat carne noaptea!Haideti ca mergem la pacienti!
Si pornim in cea mai dementa cautare de ciolan nocturna pe care am trait-o/auzit-o vreodata.
Deschideam usa incetisor si miroseam sa vedem ce pachete primisera pacientii. In fine, intr-al treilea salon mirosea corespunzator.
Deschid lumina, 5 babute ametite se ridica intr-un cot care mai de care mai belalie.
-Bre, care aveti oase? intreaba asistenta, percutant dar destul de confuz
-Haaaa? a fost raspunsul general.
-Nu va suparati, imi cer scuze, dar am nevoie de niste oase ca sa dau la caine! incerc eu sa lamuresc problema.
Si, in loc sa vad in ochii lor uimirea fata de cererea mea cretina numai ca vad cum infloresc zambetele:
-Aaaaa, nu va lasa Calu sa iesiti!Ntntnt!Luati d’acilea dom’ doctor ca si noi strangem ca mai vin pe la noi rude, nepoti si nu pot sa iasa!

Si au mai fost intamplari cu Calu, ca atunci cand l-a durut burta si a urlat toata noaptea de l-a alergat prin toata curtea medicul de garda de la psihiatrie cu asitentele sa ii faca INJECTIA si nu l-au prins…ehe, cu alta ocazie.
PS
Calu a disparut de 2 zile. Teii din parc sunt parca mai parfumati ca niciodata.

Prin primele garzi mi s-a intaplat o chestie foarte haioasa.
Facusem rondul de seara – contravizita – si ii anuntasem pe enoriasi ca daca au vreo problema sa nu ezite sa ma caute. E drept ca nu am specificat ca ma referisem la probleme medicale.
Pe la ora 22 cioc-cioc in usa.
Hopa –mi-am zis- cineva are probleme. Inhat stetoscopul, tensiometrul si ma reped sa deschid usa. Rezemata de toc statea o babuta slaaaba-slaaba.
-Dom’ doctor am o problema.
-Spuneti, doamna, va simtiti rau…ce va doare?
-Ma junghie salele…da nu de asta am venii!
-Da’ de ce?
-N-ai puiu’ mamii un lighean?
-Un lighean????Pentru ce? Vreti sa spalati ceva?
-Nu, manca-l-ar mama, tii ce semeni cu nepota’meu ala care e plecat in Spania! Nu pentru rufe, pentru soareci! Am trei si ai am nevoie de unu. Daca nu ai, macar o oala mai mare gasesc pe la talica?
Unul din motivele pentru care nu am urmat ca specializare psihiatria e ca am rezistenta mica la nebuni. Ii identific usor dar le fac fata cu greu. Si in cazul de fata, orice alt om ar fi trantit usa in nas babei si cu asta basta, pe cand eu am inceput sa socializez.
-Doamna aveti 3 ce? si la ce va trebuie oala sau ligheanul? si de unde si pana unde soareci in spital?
-Aaaa, pai prin ’68 m-a dus barbatu’ meu de-al doilea la statiune la Soveja. Si la sanatoriu era o fojgaiala de soareci, maica, nu puteam dormi de frica….. si puneam picioarele la pat in ligheane cu apa sa se inece soarecii. Asa ca de cate ori a duc in vreun sanatoriu d’asta ca al vostru ….
-Spital!
-… zi-i cum vrei, nu pot sa dorm daca nu am picioarele patului bagate in ligheane cu apa. Am facut rost de 3 galeti de la o infirmiera si mai am nevoie de un lighean, oala ceva .
-Am inteles……imi pare rau, dar nu am.
-La Soveja aveau….
-Mamaie, ei aveau pentru ca aveau nevoie. Noi nu avem soareci, intelege o data.
A plecat clatinand din cap foarte nemultumita si cand dadeam sa inchid usa cu mana stanga cu dreapta facandu-mi frenetic cruci o aud vorbind cu un alt pacient:
-Maica, sti p’acilea vreo piata sa iau maine niste grausor sa pun prin colturi…..

FAPT REAL.
Eram studenti, parca la examenul practic de semio. Unui coleg ii pica un pacient cu varicocel (realizez ca nu vorbesc doar cu medici, deci varicocelul reprezinta dilatarea venelor din scrot).

– Deci, domnul doctor, ce avem aici?
– ….
– Ei hai, descrieti ce vedeti.
– Pai … is mai mari.
– Decat ce?
– Decat ale mele.