Bancuri postate de MegaShow

Me
10 Sep. 2015
#73132

Aventuri la agătat
Prundar Daniel Ionut

Alaltăieri pe înserat,
Mă duse-i la agățat,
Încercand să cuceresc,
O fată, două, neapărat să le iubesc.

Mergand cu greu pe strada goală,
Sorbind dintr-o sticlă cu bere amară,
Văd in fața mea o păpușică,
Poate, poate în plasă-mi pică.

Mă apropii-ncet de ea,
Cu spatele la mine dansa ședea,
Ca o panteră calc grăbit,
Dar ce să vezi, se întoarce și mi-a zambit.

Doi dinti galbeni ca și luna,
Cu o față pe care a lovit-o ciuma,
Un ochi sus și unul jos,
Ca și Ciorbea cel frumos.

Traumatizat total pe viată,
De acea ciuma la care i-a crescut o față,
Sticla din mană o scap,
Și în sinea mea creștea un handicap.

Aoleu și vai de mine,
Mă mănancă acest caine,
Deformat de la natură
Să arate, ca o creatură.

Picioarele nu le mai simt,
Creierul îmi cere să mint,
Și cu putină balbaială,
Spun: Ești frumoasă de ma luat cu amețeală.

Mumia pe loc sa-ndrăgostit,
Fix de mine, un băiat mic si pricăjit,
Că nu putea scarba să gaseacă,
Un alt prost, traumatizat pe viată.

Ce mă fac acuma eu,
Singur fiind contra unui zmeu,
Am pășit un pas în spate,
Și dus am fost bă frate.

În curbe eu derapam,
Ca un cal eu galopam,
Însă fiara nu se oprește
Și tot în urma mea ea este.

Nenea Antipa ce-ai facut?
Un cadavru tu ti-ai pierdut,
Daune morale trebuie să-mi plătești,
Și groapa doi metrii neapărat so` adancești.

Fuge mumia vai de mine,
Că nici Bolt nu o ia mai bine,
La fiecare pas al ei,
Se prăbușește o casa, doua, trei…

Viața-i scurtă, ma gandesc,
Atata mi-a fost dat ca să traiesc,
Poate, poate mai rămane,
Să îngroape un oscior micut din mine.

Mă opresc din alergat,
Luptător și neînfricat,
Cu o ciorbă în chiloți,
Dau din mană ca mirosea a hoit.

Vine fiara langă mine,
Și îmi dă o palmă plină cu toxine,
Fața încă îmi tremura,
Și îi vedeam doar dublura.

Mă fixa urata cu privirea,
Și mă gandeam că mai rămane din mine numai amintirea,
Cand deschide anusul facial si zice:
Porcule, sunt nevastăta bă alcoolice.

Și de atunci eu m-am lăsat,
De băut si de fumat,
Că halucinații îmi dădeau,
Și pe nevastă-mea, mai frumoasă o faceau.

Me
08 Sep. 2015
#73123

Într-o seara tarziu, la OTV in platou, intră Tolea, arătând de parcă l-ar fi lovit trenul.
Un braţ îi atârna, nasul îi era rupt, faţa tăiată, tumefiată si işi târa un picior.
– Ce ţi s-a întâmplat?, întreabă foarte mirat Dan Diaconescu.
– M-am bătut cu Măruță, spune Tolea.
– Piticul ala de Măruță? …se mira Diaconescu, nu putea să îţi facă aşa ceva. A avut el ceva în mâini…
– A avut, zice Tolea, o lopată, şi m-a altoit zdravăn cu ea.
– Păi, trebuia să te aperi. Tu nu ai avut nimic în mâini?
– Am avut, sânii doamnei Andra…

Me
06 Sep. 2015
#73116

Nişte ciobani se întâlnesc cu un iepure în pădure:
– Cine eşti tu mă, iepure şmecheraş? întrebară ei.
– Bugs Bunny! răspunse iepurele. Dar voi cine sunteţi?
– Cho Bunny!

Me
06 Sep. 2015
#73115

Mașina preferată a lui Klaus Iohannis este Dacia 1100, ii dă cheie acuma și pornește peste două zile.

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.