Ion creştea vreo 20 de scroafe şi nu găsea cu nici un chip un porc de prăsilă. Încercase el cam peste tot şi era foarte supărat căci ar fi dorit să-şi înmulţească averea. Merge Ion la veterinar să se sfătuiască. “Dom’doctor, poate găseşti matale prin cărţi vreun leac, o licoare să-mi facă scroafele purcei”. Caută veterinarul prin cărţi, face cîteva telefoane… nimic. “Uite ce e, Ioane, nu-ţi rămîne de facut decît un singur lucru – să le f**i singur”. Ion, cam descumpănit, se întoarce acasă, îi povesteşte Măriei faza, ce să facă? urcă scroafele în camion şi merge cu ele în pădure să nu-l afle satul şi cu multă sîrguinţă îşi face treaba. Vine acasă rupt de oboseală şi se culcă fără să mănînce. A doua zi, la fel şi nimic. Îl sună Ion pe veterinar “Dom’doctor, da’ cum ştiu eu că nu muncesc în zadar?”. “Păi dacă a doua zi după ce le-ai f***t îs cuminţele şi curăţele şi stau liniştite, să ştii că s-a prins, dacă-s neliniştite trebuie să mai încerci”. Ion se scoală a doua zi dimineaţă, scroafele guiţă de zor şi se tăvălesc în noroi. Le suie Ion iar în camion şi hai, la pădure. Se întoarce cocoşat. A doua zi dimineaţa “Fă, Mărie, uită-te şi tu la scroafele alea, vezi nu s-or fi potolit”. Se scoală Măria din pat, se uită pe geam “Apoi, Ioane, traje nădrajii pă tine, că-s deja rînduite toate-n camion”.