Te-ai simţit vreodată vinovat/a privindu-i pe unii de vârsta ta şi gândind “Eu nu arăt chiar aşa bătrân/ă!”?
Ei bine, atunci o să-ţi placă poanta următoare:
Stăteam în sala de aşteptare pentru prima întâlnire programată la dentist când i-am văzut diploma atârnată pe perete. Citind numele, mi-am amintit deodată un băiat brunet, înalt şi frumos cu acelaşi nume.
Fusesem colegi de liceu cu vreo 40 de ani în urma şi mă întrebam dacă putea să fie acelaşi tip pentru care nutream o pasiune secretă. Când am intrat în cabinetul lui, am lepădat pe loc gândul acela.
Cheliosul cu trăsături brăzdate era mult prea bătrân ca să fi fost iubirea mea secretă… oare?
După ce s-a uitat la dinţii mei mi-am făcut curaj şi l-am întrebat dacă a făcut liceul la “Bălcescu”.
“Sigur că da, doamnă! Cum aţi ghicit?” a răspuns, plin de mândrie.
“Când aţi absolvit?”, l-am întrebat.
“În 1959. De ce mă întrebaţi?”
“Ei bine, ai fost în clasa mea!”, am exclamat.
Şi atunci, cheliosul zbârcit m-a întrebat: “Ce materie aţi predat?”