Autor: VALERIU CERCEL
De când iar am dat-o chix,
Cu mascaţi, pe dezbrăcate,
Controlaţi cu raze X,
Şpăgi, ţâţare confiscate,
O-ntrebare mă omoară,
Şi cum n-aş vrea ca să mă fac,
Nici la toamnă de ocară,
La examenul de Bac,
M-am gândit ca să o pun
Profesoarei de liceu,
Că la d’astea eu sunt bun,
Cu româna mi-e mai greu:
De vreo câţiva ani, să tot zic,
Dar pe nimeni nu acuz,
Cum sunt toţi românii-un pic,
Mă declar foarte confuz…
Şi legal, şi literar,
Azi, ţiganul este rrom,
Fiind clar, ca şi-un arţar,
Ce-am putea să-i zicem pom…
Şi cum tot ce-i asociat
Cu-adjectivul “ţigănesc”,
Cum, în rrom l-am botezat,
Ar suna că-i românesc…
De-aia, doamna profesoară,
Cu latina ce-o vorbim,
Cât ar fi ea de vulgară,
Nu ştim cum s-o potrivim…
Că la Bac, ce s-a-ntâmplat?
Ar fi veche… ţigănie?
Sau, din rrom fi’nd derivat,
S-ar numi azi… rromanie?!