In vremurile vechi, Dumnezeu si Sfantul Petru umblau pe pamant. Vazand cum se trudeau oamenii, Sfantul Petru, cuprins de mila, il roaga pe Dumnezeu sa faca ceva sa-i ajute.
-Bine Petre, daca tu ma rogi, o sa vad ce fac pentru ei. A doua zi, Dumnezeu il cheama la el pe Sfantul Petru si-i arata un butoi mare langa care era agatat un polonic:
-Petre, ti-am ascultat ruga si am facut ceva pentru oameni. In butoiul acela este ceva numit minte. Apuca-te si imparte la fiecare cu polonicul!
Se apuca Sf Petre sa imparta mintea si imparte, si imparte, numai ca oamenii erau multi si ajunsese aproape de fundul butoiului iar oamenii care nu primisera erau mult mai multi decat cei care primisera. Vazand asa, se duce Sf petre din nou la Dumnezeu:
-Doamne, mintea e aproape de terminare si oameni mai sunt multi. Sa le dau mai putina celor ce au ramas, ca sa ajunga la toti?
-Nu, Petre, da la fel ca pana acum. lasa ca o sa am eu grija sa fac ceva si pentru cei care nu or sa mai apuce.
Si Sf petru continua sa imparta, pana cand termina si ultima picatura de minte din butoi. Se duce la Dumnezeu si vede ca Atotputernicul crease un teanc mare de hartii:
-Uite, Petre, am rezolvat problema! Oamenilor carora n-ai mai apucat sa le dai minte, le dai hartii din astea. le-am denumit DIPLOME!