Anul trecut am fost în vizită la niște prieteni din Rusia, în orașul Irkuțk, se află lângă lacul Baikal în mijlocul tundrei. Într-un week-end ne-am adunat 8 oameni și am plecat în tundră pentru a aduna conuri de cedru (se poate de câștigat bine de pe urma lor). Am ajuns destul de repede la locul destinației,așa cum prietenii mei cunoșteau locurile, deși nu se ocupase anterior cu strângerea conurilor. Ajunși la destinație, primul lucru desigur a fost să aprindem focul, să pregătim cărnița ce urma să o punem la grătar și desigur că am golit vreo 2 sau 3 sticle de votcă, în cinstea succesului ce urma să-l avem. În timpul cât am instalat cortul, am mai golit vreo 2 sticle pentru a ne încălzi, după care am început a face planul cum să ”scuturăm” conurile din pomi (conurile de cedru nu se adună de pe jos, deoarece acestea foarte repede se stratifică și nu au calitățile pentru care sunt apreciate, plus la asta copacii de cedru au o înălțime în medie de 20 – 25 metri și un diametru de 1,5 – 2 metri, lucru ce face din strângerea de conuri o adevărată aventură. Localnicii au niște instrumente artizanale, cu care lovesc pomii, iar de la vibrațiile produse conurile cad. Noi desigur fiind cu gândul mai mult la votcă și frigărui așa instrument nu aveam). Ne-am gândit noi, ne-am gândit, dar nici o idee bună nu apărea. Mai bând câte o sută de grame, iată că apare unul cu o idee genială:
– Mă, știți cum înainte se dărâmau porțile unei cetăți???… hai și noi să facem așa, găsim un buștean de vreo 2 metri, îl apucăm toți 8, ne facem elan, lovim cu el în cedrul și la sigur că toate conurile cad jos.
Cu ocazia unei asemenea sclipiri de inteligență, am băut câte o sută, după care am găsit un buștean potrivit și hai la lucru. Ne facem elan, alergăm, alergăm… și am trecut pe alăturea pomului țintit (cei care erau la cârmă, se vede că nu erau cei mai treji din companie). Am alergat pe lângă cedrul, iar de acolo se începea o vale destul de bunicică, alergam toți 8 cu bușteanul în mână, dar de oprit nicidecum nu puteam, după care valea a devenit și mai abruptă, noi alergam și mai repede, iar unul strigă:
– Nu aruncați, nu aruncați, altfel toți ne rupem picioarele.
Alergând așa, din toată puterea, ajungem la drum, iar înspre noi în acel timp se îndrepta o mașină. Șoferul, face ochii cât cepele, văzând că în direcția lui alergă 8 tâmpiți cu un buștean în mână și nici de gând nu au să se oprească, frânează brusc, sare din mașină și fuge în pădure:
– Dacă șoferul nu oprea – își amintea pe urmă un participant al ”sprintului” – noi poate și mașina o ratam, dar așa, am lovit mașina din plin, după care ea în genere s-a pornit la vale și a căzut într-o prăpastie.
Ce a urmat, nici nu vreau să-mi amintesc. Concluzia însă, cele mai periculoase drumuri sunt în Rusia.