Vara. Lacul de acumulare Ghidighici (vreo 7 km de Chișinău). Niște bikeri tineri se relaxau în preajma acestui lac, care înoată, care se plimbă cu motocicleta. Unuia din bikeri îi trece prin cap idee de a sări cu, calul său de fier de pe panta abruptă din apropiere. Fără să gândească mult, urcă pe motocicletă, se ridică pe creasta pantei și se îndepărtează vreo 50 m de la prăpastie pentru a se bucura de un plus de adrenalină. Trebuie de menționat că, îndepărtându-se de prăpastie, a ajuns practic pe șoseaua Ghidighici – Chișinău. S-a oprit acolo pe câteva secunde, nu știu, pentru ași ridica moralul sau pentru ași aduce aminte de apropiați, clar însă este că, în acel răstimp, pe acolo trecea un preot de vreo 50 ani, care după câte se părea se ducea la stația de autobuz pentru a ajunge la Chișinău. Văzându-l pe tânăr așezat pe motocicletă, îl întreabă:
– Fiule, mă ei și pe mine cu tine? – neîndoindu-se nici măcar pentru o clipă că acesta se duce în altă parte decât la Chișinău.
– Desigur tataie, urcă – îi spune pe un ton încrezător tânărul….
Când deasupra prăpastiei a apărut motocicleta, prietenii biker-ului, care se aflau jos, au fost foarte mirați de prezența Morții, la bordul motocicletei și de sunetul disperat ce acoperea împrejurimile, din care se putea înțelege doar un strigăt neomenesc ce spunea: ”Bleeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!”, sunet ce considerau ei, că este al prietenului lor, chiar dacă părea a fi emis de o persoană mai în vârstă și cu mult mai emotivă.
Finalul istoriei nu este prea clar….. s-a transformat popa în biker sau biker-ul în popă – nu se știe, dar faptul că pe preotul ud și speriat băieții l-au calmat cu multă votcă este sigur.