Această compunere a fost scrisă de doi studenți a unei universități americane, Rebeca și Harry, în cadrul unui experiment propus de către profesorul de limbă și literatură engleză. Studenții au avut de scris o compunere în tandem: fiecare student trebuind să scrie un aliniat pe foaie, după care să transmită această foaie colegului de bancă. Acesta, citind aliniatul, trebuia să scrie în continuare propriul aliniat, transmițând foaie înapoi colegului și tot așa mai departe. Compunerea finală, trebuia să aibă un curs logic și sens, participanților fiindu-le interzis să comunice verbal între ei. Compunerea se finisa în cazul în care unul din autori era de acord cu ultimul aliniat al colegului, sau nu mai putea ține cursul povestirii. În continuare, compunerea Rebecăi și a lui Harry.
(Rebeca) – Laura nicidecum nu se putea hotărî, ce aromă de ceai îi place mai mult. Aroma preferată a ceaiului de mușețel, în urma căreia atât de plăcut și liniștitor putea să se relaxeze sub plapumă, acum îi aducea aminte de Roger – el spunând cândva că adoră ceaiul de mușețel. Ahhh – dar din păcate trecuseră acele clipe fericite… Acum, ea hotărâse să nu își va mai aduce aminte niciodată de Roger, chiar dacă toate gândurile sale se întorceau numai la el, iar…și iar…Se părea că, ea nu mai poate să renunțe la imaginea lui, veșnic prezentă în mintea sa. Plus la asta, a început iar să-și facă simțită prezența astma de care suferise cândva. – Sigur, ceaiul de mușețel nu-l mai voi folosi – hotărâse ea într-un final.
(Harry): În acest timp, sergentul major Roger Haris, comandantul unei escadrile, ce demult se afla undeva departe în sistemul galactic și anume pe orbita Scylon – 4, era preocupat cu chestiuni cu mult mai importante, el nu avea timp acum să se gândească la acea proastă, nevrotică și astmatică pe nume Laura, cu care și-a petrecut o noapte aproximativ un an în urmă. El a pus mâna pe comunicatorul trans galactic și a început a raporta: ”Sergentul major Roger Haris cheamă Geostația nr. 17. Am ieșit pe orbita polară. Nici o urmă de rezistență din partea dușmanului încă nu a fost descoperită… ” Înainte de ași finisa raportul, un fascicol albastru încărcat cu particule lovi puternic nava, provocând o gaură în carcasa acesteia. Nava a fost lovită atât de puternic, încât sergentul Roger a fost aruncat din scaunul său.
(Rebeca) – Roger s-a lovit atât de puternic cu ceafa de bordul navei, încât moartea a survenit aproape instantaneu, dar totuși înainte de moare a povestit unui coleg că, îi pare rău de unele lucruri pe care le-a făcut în viață și mai ales că și-a bătut joc de sentimentele singurei femei ce la iubit cu adevărat. După acest tragic eveniment, guvernul a hotărât să renunțe la războiul contra celor de pe planeta Scylon – 4. A doua zi, Laura citea în ziarele de dimineață: ”Congresul a adoptat o lege care interzicea pentru totdeauna războaiele interplanetare”. Această noutate a bucurat-o pe Laura, chiar dacă știa că, Roger al ei, a murit undeva departe și nu se va mai întoarce. Ea a început să se uite pe geam, gândindu-se la tinerețea ei – la acele timpuri când zilele treceau liniștit și fără grabă, atunci când nu erau ziare sau televizoare, care distrăgeau atenția de la toate lucrurile cu adevărat frumoase ale vieții. ”De ce oare fata trebuie să-și piardă nevinovăția înainte de a deveni femeie” – încet gândi ea în glas.
(Harry) – Ea nici nu bănuia că, are de trăit mai puțin de 10 secunde. La câteva mii de km deasupra orașului, o navă de luptă a celor de pe Scylon – 4 deja lansase câteva bombe cu litiu – hidrogen. Naivii de pacifiști care acceptaseră Legea neagresiunii interplanetare au dus la aceea că pământul devenise o țintă sigură și neapărată în fața inamicilor imperialiști Străini, care se jurase să distrugă cu orice preț omenirea. După două ore de la adoptarea legii, navele de luptă a Scylonilor se îndreptau spre pământ, ele dețineau o putere de luptă suficientă pentru a distruge pământul în totalitate, iar deoarece câmpurile de apărare au fost dezactivate, ei au trecut la aplicarea planului imediat. Bombele de litiu – hidrogen ajunse în atmosferă, nefiind distruse de sistemele de apărare interplanetare. Președintele, aflându-se în acel moment în centrul de comandament mobil, o bază militară submarină super secretă, în oceanul Pacific, a simțit suflul unei explozii puternice, care pur și simplu a pulverizat-o pe proasta de Laura și pe alte 4 miliarde de persoane. Președintele, furios a lovit cu pumnul în masă: ”Așa ceva este inadmisibil, le vom arată noi lor pact de neagresiune. Îi vom urmări și îi vom distruge până la ultimul, căutându-i chiar și în ultimul WC al galaxiei.”
(Rebeca) – Asta e o aiureală completă. Eu renunț să continui această batjocură la adresa literaturii. Co-autorul meu este un adolescent sălbatic, semi-analfabet cu maniere șoviniste.
(Harry) – Chiar așa??? Atunci tu ești o egoistă și o nevrotică, preocupată doar de soarta ta. Cărțile tale se vor vinde doar în farmacii, alături de calmante…: ”Ahhh… poate să beau un ceai de mușețel??? … sau poate să beau altă tâmpenie de ceai??? … sau poate sunt o proastă ce s-a uitat prea mult la telenovele”.
(Rebeca) – Cretinule.
(Harry) – Cățea.
(Rebeca) – Tâmpit.
(Harry) – Curvă.
(Rebeca) – du-te-n p..da m…tii
(Harry) – să mi-o s…gi
(Rebeca) – Dumnezeu cu tine … Neandertaleț avortat.
(Harry) – Du-te de-ți bea ceaiul, curvo.
.
.

Profesorul… Bravo. 10 +++