La începutul secolului 20 doi evrei emigrează în Paris, franceza, neștiind-o nici unul din ei. Intră ei pentru prima oară într-un restaurant și observă că pe toate mesele stă câte un borcan de sticlă ce conținea ceva de culoare gălbuie. (Muștarul nu le era cunoscut evreilor din orient, ei folosind un amestec de hrean ras cu sfeclă)
– Trebuie să fie ceva foarte scump, dacă clienții o folosesc în proporții așa de mici – spune unul din evrei celuilalt.
Deja, fiind foarte mirați ce e delicatesa din borcan, se hotărăsc ei să guste. Văzând că chelnerul s-a întors cu spatele, unul din ei își umple o lingură (pentru ciorbă) și repede în gură, să nu-l vadă nimeni. Imediat ochii au început să lăcrimeze, fața roșii și toți mușchii încordați la maxim:
– Ce ai pățit? – întreabă colegul său.
– Da iată mi-am amintit că acum un an, fratele meu, Dodic, s-a înnecat, iar eu azi nu am spus nici o rugăciune.
– Condoleanțele mele, dar chestia asta galbenă, ce e cu ea, e gustoasă?
– Ooooo … ceva Dnmnezeesc.
Atunci al doilea evreu, luând exemplu primului mănâncă și o lingură de delicatesă și tot începe a plânge.
– Dar tu de ce plângi?
– Plâng de aceia, că nu te-ai înnecat și tu cu frate-tău Dodic.