Nicolae Guta nu e o floare rara aparuta aproape prin miracol pe taramul Daciei apusene, este un astru tasnit din adancurile cerurilor de Rasarit, ca o marturie despre o civilizatie tanara si noua, dar inradacinata intr-un pamant de veche cultura si de severa traditie.
Guta, Manelistul Nepereche cum l-ar fi numit George Calinescu, realizeaza prin poemul “Cand se preda smecheria” un adevarat bildungsroman in versuri.
Printr-o maiestrie vecina cu perfectiunea, el reuseste sa transpuna in cuvinte momentul initiatic al deprinderii smecheriei.
Adverbul de timp “cand” plaseaza actiunea in timpul imemorial al copilariei atat de indepartate. Poetul ne sugereaza inca din primul vers ca parcurgem un drum invers, catre origini, un adevarat regressus ad uterum, o intoarcere in illo tempore, pe cand abia buchisea tainele “smecheriei”.Fin intelectual si cu un acut spirit de observatie, Nicolae Guta se deosebea inca din frageda pruncie de semenii sai. In timp ce alti copii nesocotesc binefacerile ulterioare stapanirii smecheriei, el este singurul care percepe importanta acesteia. Repercusiunile nu intarzie sa apara si toti “raman repetenti” la materia vietii:
“cand se preda smecheria
o invatam in clasa intaia
o invatam in clasa intaia
dar voi nu ati fost atenti
si ati ramas repetenti
si ati ramas repetenti”.
Totodata, putem interpreta aceasta prima strofa intr-o alta cheie: poetul a fost martor al Genezei, a luat parte la despartirea intunericului de lumina, deschizand actiunii o perspectiva mitica.Antiteza om de rand-geniu isi face aparitia in cea de-a treia strofa.
“sunt uramarit general
pentru ca port ilegal
prea multa inteligenta
si nu dau la concurenta”
Tema geniului pustiu, “urmarit general”, omniprezenta in opera gutziana, denunta destinul tragic al omului superior intelectual semenilor sai. Urmand preceptele filosofiei schopenhauriene, omul de geniu, recte Gutza, este nevoit sa se izoleze, sa se indeparteze de tumultul efemer al vietii muritorilor de rand.Strofa a saptea reprezinta o invitatie adresata unei societati inferioare intelectual poetului. Este o fina ironie la adresa contemporanilor sai macinati de pizma:
“dati-ma in judecata
ca am mintea dezghetata”
Traind cu constiinta propriei valori, autorul nu se inspaimanta de prigoana cotidianului, el stie ca se poate refugia oricand in lumea ideilor. El nu se lasa prada efemerului:
“puteti sa ma reclamati
ca mintea nu mi-o luati”
Intregul poem este construit in jurul antitezei intre geniul manelistic nepieritor si mediocritatea semenilor a caror viclenie le tine loc de inteligenta.Toate acestea ne demonstreaza ca Nicolae Guta lucreaza ca un bijutier, cizelandu-si versurile pana aproape de perfectiune.