Tînărul rabin şi tînăra rabineasă umblă cu căruţa, trasă de cai, plină cu marfă. Vin tîlharii, iau căruţa, iau caii, iau marfa, îl bat pe rabin, o f*t pe rabineasă şi pleacă. Se aşează rabinul pe o piatră, la marginea drumului, şi începe să se tînguie:
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, zice rabineasa, că ne-au luat căruţa? Nu-i nimic, tata are multe căruţe, are să ne dea una.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că ne-au luat caii? Nu-i numic, fratele meu are mulţi cai, are să ne dea doi.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că ne-au luat marfa? Nu-i nimic, unchiul meu are multă marfă, are să ne dea ceva, la el nu se cunoaşte.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că te-au bătut? Nu-i nimic, am să te pansez, să vezi că trece, nici n-are să se mai cunoască.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că m-au f***t? Ce putem face – să vezi că şi asta are să treacă.
Atunci tînărul rabin încetează să se mai tînguie, se uită drept în ochii tinerei rabinese şi-i spune:
– Da’ tu de ce le-ai ţinut contra?