ACTUL II
Noua luni dupa asta, împaratul
C-un mare racnet zgudui palatul:
“Slugi, servitori, veniti, fir-ati ai dracu’,
Ca altfel vin si va strapung cu acu’!”
Pe loc se repezira toti în graba,
Zicând: “Mai, o fi renuntat la laba?”
Dar când se uita, le cam piere graiul;
Era un copil mic, frumos ca Raiul
Cum si-l imagineaza fiecare;
Dar putza, valeu!- cât era de mare!
“Asta cu pula s-a nascut, se vede.
Ca asta-i putza, cine-ar putea crede?”
“Pe ce-am mai scump, marite împarate,
E PULA dintre alea-adevarate!”
“Sa moara mama si tot neamu’ meu
Daca nu-i pula, atunci popa-s eu!”
De-o ora toti minunea o priveau
Si laude-n continuu-i aduceau.
Foarte-ncântat de timpul ce s-a scurs,
Alteta-Sa tinu un mic discurs:
“Mai întâi si la-nceput
Tin ca-n gura sa va fut;
Si nu-s bulangiu prea mare:
Va promit ejaculare.
Ati vazut de ce-s în stare;
Se crede vreunu’ mai tare?”
“Ura! Olè racnit-au toti deodata
Din toti tu esti cel mai al dracu’ tata!”
“Noi l-am botezat Pulica,
Toti de el sa prinda frica
Fiinca el va fi un dur;
Sa va fut pe toti în cur.”
“O, pule, si o, pizde, ce minune
Se petrecu-n palatul asta! Spune
Tu vântule, ai mai vazut vreodata
Un baietel cu-o pula-asa de lata?”
“De-ar fi doar lata, dar mai e si lunga.
Pân’ la pamânt odata-o sa-i ajunga!”
“De nouazeci de ani traiesc pe lume,
Dar de-astea n-am vazut decât în glume!”
Ce pizda ma-sii, lumea-nnebunise,
Caci nimeni– nimeni nu-si închipuise
Un copilas cu puta cum? Imensa!
Multimea-n jurul lui fiind prea densa
Dupa un timp a fost împrastiata,
Si vestea s-a transmis in tara toata.