ma
20 Aug. 2015
#72961

Zece lucruri despre condamnarea violatorilor vasluieni

• Toată lumea bea în Vaslui: unii sărbătoresc anii grei de închisoare primiți de violatori, în timp ce susținătorii violatorilor beau pentru că aceștia n-au primit pedeapsa maximă;

• Din solidaritate, beau și vasluienii care nici măcar n-au auzit de viol;

• Academia Română a luat act de fapta vasluienilor și a anunțat că ”violator vasluian” devine pleonasm. ”Corect se spune, simplu, vasluian!”, se precizează într-un comunicat al Academiei;

• Pentru că au violat împreună o singură fată, pe cei 7 vasluieni i-au așteptat în închisoare 49 de violatori: câte 7 de fiecare;

• Pentru ca absența celor 7 violatori condamnați să nu afecteze consumul total de alcool al județului, prefectul Vasluiului a naturalizat 7 moldoveni din județul Buzău;

• N-a fost justiție până la capăt! Cătălin Măruță, unul dintre violatorii morali, n-a primit nici o pedeapsă. Nici măcar o amărâtă de amendă de la CNA.

• Deși o grămadă de figuranți și-au făcut poze cu „bărbații adevărați condamnă violul”, în realitate a fost o judecătoare cea care i-a condamnat cu adevărat, cu Codul penal în mână.

• Cea mai cruntă pedeapsă pentru violatori a venit aseară, când Rareș Bogdan i-a dojenit în direct la Realitatea TV;

• Patriarhului Daniel i-a atras atenția partea financiară a sentinței: ”Din cei 50.000 de lei pe care îi va primi victima, ar fi frumos și creștinește din partea ei ca jumătate să-i doneze bisericii”;

• Donald Trump a spus că pe cei 7 violatori o să-i doară în cur pentru ceea ce-au făcut.
via TNR

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.