Ianoș la ora de muzică:
– Ianoș, cântă-ne un colind…spuse profesoara.
– O, ce veste minunată…începu Ianoș.
– Ianoș, esti sigur ca ai făcut bine acordul între subiect si predicat? îl intrebă ea, ca să-l tachineze.
– O, ce vestă minunată…continuă el, indecis.
– Nu e bine, Ianoș, mai încearcă.
– O, ce veste minunate…încercă el, tot mai confuz.
– Tot nu-i bine, Ianoș, tot nu-i bine.
– O, ce vești minunate…continuă el, fâstâcit de-a binelea.
– Iștvan, la singular!
– No bine, la singular, doamnă! strigă Iștvan, răsuflând istovit.