Cadea 8 martie intr-o dumineca. Sambata seara n-am de lucru si zic:
– Auz, Veto, fata tatii, stii ce ma gandii io?
– Ce te gandisi? zice Veta.
– Iote maine, tot ie ziua ta, asa ca intru io de sirvici in locu tau si fac prin casa toate ielea de le faci tu. Tu stai si te odinesti!
– Lasa, Marine, ca le-ncurci, zice Veta, ce te pricepi tu la treburi muieresti!
– Iote, ma la ea, zic, mare branza, si pi-urma ce traba mare ai tu maine, ca ie duminica. Zi tu mie ce ie de facut si lasa-l pe mandea, daca nu t-o placea, sa nu-mi zici mie Marin!
– Bine, zice Veta, iote, te scoli si tu de dimineata, dai de mancare la oratanii, la gaini, la gaste… Scoli copiii, il imbraci pe Marinel al mic, le dai de mancare si pe urma te pui pe gatit si coci o tara de paine, ca aia de ieri sa farsi. Da? vei ce faci de mancare, sa ajunga si seara. Incolo nu prea sunt multe de facut: maturi batatura, bat presurile din odaia a buna, stergi geamlacu di la prispa si, daca te pricepi, mai ie o tara de impletit la ilicu lui Marinel. Sara pui masa, il scalz pe Marinel, culci copiii si speli vasale.
– Si tu ce faci? zic io.
– Iote, o sa fac si io ce faci tu duminica. Ma duc pi la cooparativa, beau o tuica cu unu, cu altu, viu acasa, mananc si ma culc. Da?, cum eu nu beau tuica, o sa stau p-acasa, sa te-ajut sa te descurci.
– Ba, sa-t vez de treaba ta, ca ma descurc io si singur.
Ma, frate-miu, ma apucasa asa un ambat, stii ma apucasa asa un ambat…
Ma sculai io cu noaptea in cap, ca ma cam perpelii, nu prea dormii, stii? si m-apucai de treaba.
Ma, nepoate, cu oratanile ma descurcai cum ma descurcai, cand fu sa scol copii, fu mai greu. Daca vazui si vazui, cand zbierai odata “desteptarea” sarira tot in tavan. Al mic se sperie rau de tot, incepu sa chiraie de latrau cainii pe vale, auz?
Veta zace:
– Ce ai, ma, Marine, pa asa sa scoala copiii?
– Da? cum? zac io.
– I-ai si tu cu usurelu, ii mangai, ii pupi, sa-i scot usurel din somn, din vise.
– Ce sa-i pup, nu vezi ca ala micu ie ud fleasca, facu az-noapte pe iel.
– Pai, schimba-l! zace Veta.
– L-as schimba io, da? cine mi-l ia? Nu vezi ca parca ie ciutura sparta?
– Schimba-l de scutece, Marine, nu de tot, zace Veta razand.
– Nu pot, zac, ca ma spalai pe maini sa framant painea, stii? … sa framant painea!
Ma apucai io de paine, pusai faina, pusai apa, framantai ce framantai, da? cam facea colareti, facea niste plotoage de faina mari cat nucile, auz? Ma muncii io di le sparsai si, cand sa zic ca sunt gata, nu stiu cum facui si-mi cazu tigara din gura in aluatu din capistere. Ma, frate-miu, o cautai di ma trecura naduselile, daca vazui ca n-o gasesc zac: “Ma, cine-o manca-o, norocu lui.”
Da? nu mai putui sa scot mainile din aloat. Detei sa plec, capisterea dupe mine. Abea ma dezlipi Veta, ca-mi zisa ia:
– Ma, cand framant paine, presara-t faina pe maini, c-altfel te lipesti.
Ma gandii io… maa, ce sa gatesc, ma, ce sa gatesc? Ia sa tai io o gaina, ca m-oi pricepe io ce sa fac din ia. Iesii din batatura, aruncai cateva boabe si vad o gaina asa mai grasa, una porumbaca, infoiata asa si cam increzuta, cam inganfata, samana cu soacra-mea, stii? Sa uita la mine asa, cam de sus. E zac, ce fac io cu tine acus, sa vezi ce fac io cu tine! Si, cand imi veni bine, i-aruncai ilicu in cap, o prinsai, o oparii s-o jupuii, ca cum fu apa schiarta, ce mai, o jupuii cu chiele cu tot.
Da? de mancat n-avusaram parte s-o mancam, frate-miu. Cand veni Veta si vazu ale pene porumbace, zice:
– Aba Marine, ce gaina taias tu?
– Una porumbaca, zac.
– Porumbaca, porumbaca, da? pe care?
– Pa?, io de unde sa stiu, ce, le cunosc dupa nume?
– Unde ie capu? ?
– Iote colo!
Ma, frate-miu, incepu Veta sa se vaiete, s-o jeleasca de parca i-o taiasem pe ma-sa, auz?
– Marineeee, Marine, taiasi clota de mai avea vro saptamana si scotea pui. Acusica cine-mi mai cloceste ouale, Marineeee? Marineee cine le mai cloceste?
– Iote, o chemam pe-a batrana, pe muma-ta, ca tot n-are treaba si cam samana iele intre iele.
Ma, sa facu Veta foc. Intre timp sa arsa si painea in tast, asa ca la pranz mancaram niste mamaliga rece c-o tarasica de lapte afumat.
Nici peste zi nu prea avusai spor. Ba un soi de spor tot avusai, ca sparsai fro doua oichiuri la geamlacu di la prispa.
Sara nici mamaliga nu mai fu, asa ca mancaram ceapa cu branza. Mancam si plangeam, stii?
Pe al mic il scapai in scaldatoare, bagai mana due iel sa-l scot, ma musca de mana, auz? Pui de juvete, ii placu in apa, sa balacea de ma facu leoarca, ma stropi tot, ce mai!
Dupe ce culcai copiii, cum stau io-n pat in capu oaselor, ascultam greierii si beam o tagare, zace Veta:
– Hai, Marine, lasa, nu fii suparat, io iti multumesc pentru gandul al bun. N-are nimic daca le-ncurcasi, de un-sa te pricepi tu la treburi muieresti?
Ma, nepoate, ma, cand o auzii asa, mi sa inmuie inima. Ma, manca-i-as sufletu iei, ca bun suflet are Veta asta, buna nevasta ie, cum stie ia cu o vorba sa-t ia supararea, c-o vorba, auz?
– Hai, zice, acuma culca-te, ca-i aproape ngiezu noptai.
– Nt, zac io, nu ma culc.
– Pa?, ce astepti? zice ia
– Iote, zac, mai asteptam o tara sa treaca zaua ta, te scoli tu, fata tatii, sa faci ceva de mancare, ca-mi ghioraie matele cum ghioraie tranzistoru lu popa Varlan dupe ce l-a reparat Suca. Iote asa imi chioaie.