Ne-am cunoscut în urmă cu câteva luni, perioadă în care tranzitam nişte momente nu tocmai plăcute. Însă cu ajutorul tău, prietenia ta, mi-am recăpătat culoarea trăirilor, zâmbetul, uşor schiţat, care în trecut era plin de contur, mai apoi devenit cenuşiu, liniştea care-mi lipsea, regăsirea în visurile mele. Ai fost clipa de care aveam nevoie, la fel ca lumina pentru flori. Poate nu ţi-am mulţumit niciodată îndeajuns, chiar dacă-ţi arătam asta prin gesturile şi comportamentul meu faţă de tine. Dar îţi mai spun, pentru că meriţi. Mulţumesc, mulţumesc pentru tot. Ştii, poate îţi trece prin minte: ”ce i-o fi venit să-mi scrie, să-mi vorbească… Ce-l macină iar? N-am mai avut ocazia să ne vedem, de multă vreme. Să-i fie dor de mine… îi lipsesc… ar vrea să ne vedem iar?” Mmm, e simplu: mă gândeam la tine, la momentele petrecute, la gingăşia ta, la cum eram eu datorită ţie. Şi gândindu-mă, mi-am adus aminte de altceva… De fapt, poate de asta ţi-am scris mai tare, deşi nu-s sigur. Mai ţii minte ultima dată când ne-am plimbat prin parc, când ţi-am pus o floricică-n păr, când ne zâmbeam şi ne ţineam de mână? Desigur, prieteneşte! Mno, imediat după, la ieşirea din parc, era o tanti care vindea îngheţată. Ai spus că ai vrea şi tu una, ţi-am dat 10 lei şi ţi-ai cumpărat, timp în care eu îmi legam şireturile. Întrebarea mea e: mi-ai dat restul înapoi? Nu de alta, dar am adunat bonurile cheltuite împreună cu tine, şi nu-mi ies 4 lei. Ştii că sunt bun la mate’! Mulţumesc, şi… sper să ne vedem în curând… poate la un suc!