mi
23 Apr. 2013
#56577

Absolut toate glumele despre planetele pe care va migra omenirea:

Știre: telescopul Kepler a descoperit două planete similare cu Pământul, la 1.200 de ani lumină depărtare de Terra. Acestea ar putea fi populate în viitor de către oameni, în caz de Doamne Ferește.
Bancuri:
Întrebat dacă s-ar muta pe o astfel de planetă, Iliescu a refuzat. El însă speră ca sovieticii să mai descopere o planetă roșie. Iar dacă nu, măcar s-o construiască.

Apropo, când vorbim despre Iliescu și planete, ne vine mereu în cap poezioara aia de când eram mici: NASA are o planetă, moșul are o rachetă. Sau cum era?

Dinamoviștii exultă: steaua în jurul căreia orbitează cele două planete este foarte asemănătoare cu Soarele nostru. Așadar, Steaua nu este numai una.

Gigi Becali e confuz: ”Cum adică 1.200 de ani lumină? Păi, în spațiu e întuneric, deci poate 1.200 de ani întuneric.”

Câțiva astrofizicieni amatori din Zăbrăuți s-au branșat ilegal la cei 1.200 de ani lumină.

Telescopul Kepler ar face bine să descopere urgent o planetă pe care ar putea trăi in același timp și Băsescu, și Antonescu.

Mircea Geoană și-a manifestat interesul pentru funcția de președinte al noii planete.

Pentru că 1.200 de ani lumină e o distanță prea mare pentru posibilitățile noastre tehnice actuale, Dan Voiculescu lucrează la o rachetă pe bază de bășini. Momentan, este în faza de testări cu specialiștii, asta ca să știți ce li s-a întâmplat lui Badea sau Gâdea în caz că apar zilele viitoare fără păr.

Marian Vanghelie s-a bucurat cel mai mult de noua descoperire, pentru că a aflat pe această cale că pământul e rotund.

NASA nu are nici o explicație: telescopul Kepler a descoperit o planetă fără peturi.

Americanii sunt copleșiți de numărul planetelor cu climă propice vieții și extracției de resurse pe care vor trebui să instaureze pacea și democrația.

Dacă e așa șmecher, Kepler ăsta să descopere o planetă pe care să-ți poți ține banii în siguranță, în offshore-uri, fără să vină UE să confiște jumătate din ei.

Remus Cernea a declarat că nu de data asta se abține de la comentarii, așteaptă întâi să vadă dacă cele două planete sunt de același sex.

Savanții de pe cele două planete sunt uluiți: au observat în depărtare, pe o planetă necunoscută, un edificiu bizar, oval, cu mult verde, despre care susțin că a fost cândva populat. Să fie vorba de stadionul Dinamo?

Mai mulți conducători auto români au întrebat cât e acolo timbrul de mediu.

Din calculele femeii de serviciu din redacția Kamikaze, cu tehnologia actuală, o distanță de 1.200 de ani lumină ar putea fi parcursă în circa 2.400 de ani de zbor fără oprire. Așadar ori suntem dispuși să sacrificăm sute de generații la bord, ori mai bine îl trimitem direct pe Ion Iliescu cu niște borcane de murături în lecitină.
Via KAMIKAZE

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.