Din nefericire pentru ea și pentru noi, Ileana Vulpescu nu a scris și Codul Bunelor Șpăgi, alături de cel al Bunelor Maniere. Plecând în tranziție cu acest handicap, românii șchioapătă la acest capitol. Șpaga se dă greoi, cu ezitări, fără acea naturalețe caracteristică turcilor, de exemplu. De aceea, vă voi expune câteva metode de a da șpagă finuț, elegant, profesional.
Metoda colțului verde:
Descriere: Devenită populară în vremurile în care documentele de identitate se fabricau din hârtie și aveau multe pagini, această metodă foarte simplă a reușit să se adapteze de minune și la vremuri mai moderne. Se ia o bancnotă de 50, 100, 200 sau 500 de lei (după gravitatea situației), care se introduce, împăturită cu grijă, între paginile buletinului de tip vechi, talonului auto sau ale pașaportului, lăsând, aparent întâmplător, un colț la vedere. Pentru cărtile de identitate și permisele auto se folosește o variațiune asupra temei, și anume lipirea cu salivă sau pelicanol a bancnotei pe spatele documentului.
Unde se practică: la filtrele rutiere „de rutină”, la vamă, la doctor, la morgă, la biserică, la angajare;
Metoda „Ai mei nu sunt, sigur!”:
Descriere: Donatorul de șpagă, pe care îl vom numi, în continuare, debitorul, se plimbă, aparent cu un scop în viată, în proximitatea titularului șpăgii, denumit, în continuare, creditorul. Foarte subtil, debitorul se apleacă să-și lege șireturile la sandale și scapă pe jos, absolut neintenționat, o bancnotă în fața creditorului. Atenționat de către creditor că a scapat bani pe jos, debitorul va folosi în continuare formula internațională: „Ai mei nu sunt, sigur! Poate-s ai dumenavoastra.”, după care vă face cu ochiul și va dispărea în ceață.
Unde se practică: la BAC, la ridicări permise auto, la pașapoarte, la votare, la pescuit de calcan;
Metoda „N-am mărunt”:
Descriere: Debitorul îl abordează pe creditor într-un cadru intim și retras, preferabil toaleta bărbaților. Încolțit, creditorul nu poate să evite confruntarea cu debitorul și este obligat să-i răspundă acestuia la întrebare: „Aveți să-mi schimbați 1 milion in bancnote de 10 mii?”. În cazul, destul de previzibil, în care creditorul spune că nu are la el decât cel mult două hârtii de 10 mii. Se smulg hârtiile, se lasă un milion și se dispare vijelios. Dacă creditorul are totuși să schimbe, i se dă peste mâini, i se fură portofelul și i se bagă banii cu forța în el.
Unde se practică: în toaleta barbaților, la proctolog, la meci, în rezervațiile naturale, la zoo, în campaniile electorale, la radio;
Metoda „Creșteți-i ca pe ai dumneavoastră”:
Descriere: Noaptea, în amiaza mare, debitorul se furișează până la casa creditorului cu un coș plin de pui de pisică din pluș. Pe lângă puii de pisică, debitorul îndeasa în coș și mai multe fâșicuri de bani, ce constituie șpaga și un mesaj: „Banii sunt pentru mâncarea pisicilor și pentru… Creșteți-i ca pe ai dumneavoastra!”.
Unde se practică: la țară, la vamă, la maternitate, la crematoriu, la coadă la garanții în Carrefour;
Metoda „Nu-i cheltui pe toți în același loc”:
Descriere: Debitorul se infiltrează la locul de muncă al creditoarei, de obicei la sfârșitul lunii, după încasarea salariului. În momentul în care creditoarea se apropie de debitor pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu, acesta îi îndeasă cu viteza luminii mai multe bancnote în slip și în sutien (dacă este cazul) și apoi îi șopteste la ureche: „Nu-i cheltui pe toți în același loc.”. Dacă totul merge conform planului, șpaga își va fi făcut efectul după al treilea dans la bară.
Unde se practică: în cluburile și barurile cu profil erotic, la cofetărie, în emisiunile Antena 3.