CUM SE ANGAJEAZĂ UN FUNCȚIONAR DE STAT:
De câte ori mă duc să plătesc vreo taxă sau vreun impozit, mă minunez de un lucru. Nu, nu de faptul că programul începe după ce începe și al meu și se termină cu mult înainte de a se termina al meu, vorbesc de situațiile fericite în care ți-ai luat o zi de concediu pentru a-ți plăti datoriile către stat. Și nici de faptul că funcționarii de acolo se uită la tine cu privirea pe care trebuie că o are și Gigi Becali când îl abordează un cerșetor pe stradă și nu e nicio televiziune de sport prin preajmă. Sau, mă rog, nu mă miră asta de la funcționarii pe care se vede că lucrează acolo de 15-25-40 de ani. Însă, în ultima vreme, mi se întâmplă să dau tot mai des peste niște domnițe tinere, unele chiar foarte plăcute la chip. Mă rog, genul de fete cărora nu le-a plăcut cartea chiar atât de mult încât să fie racolate de guvern pentru funcții înalte încă de pe băncile facultății.

Prima dată când am văzut o astfel de domnișoară, am fost sincer surprins că la ghișeul ei nu era nimeni, în timp ce vreo 15-20 de persoane, ce-i drept mai în vârstă, se buluceau la restul ghișeelor. Mi-am zâmbit în barbă: ”Deh, boșorogi, îi intimidează prospețimea acestei minunate făpturi și, în plus, s-au și obișnuit de pe vremea lui Ceașcă să stea la cozi aiurea”. După care mi-am luat figura aceea ”profi” care place atât de mult femeilor, privirea bărbatului sigur pe el care sigur că nu are cum să nu observe o domnișoară drăguță, dar, totuși, a venit doar să rezolve o problemă administrativă, nu să o agațe pe cea care trebuie să i-o rezolve (ok, am mutat și banii în mâna fără verighetă). Și m-am apropiat.

Bărbații care au început să se întrebe ”care o fi , dom’ne, privirea aia de care vorbește ăsta?” pot sta liniștiți. În cazul funcționarelor publice, nu merge. Domnișoara mi-a răspuns cu o privire care nu numai că m-a făcut să regret că am deranjat-o, dar m-a făcut să am serioase îndoieli și în legătură cu oportunitatea venirii mele pe acestă lume. Apoi, văzând că nu înțeleg mesajul, m-a informat că ”acest ghișeu e închis”, pe un ton care i-ar fi stârnit o profundă invidie lui Hitler.

Problema e că, de atunci, am întâlnit mai multe astfel de domnișoare și, cu toate că n-am mai repetat greșeala de a nu mă informa în prealabil în legătură cu disponibilitatea lor, cu toate că am avut mereu toate hârtiile puse la punct (se știe că cel mai mare coșmar al unui om nu este să fie alergat de Freddie Krueger pe o stradă pustie, ci să stea la coadă la un ghișeu și, când îi vine rândul, funcționara să arunce o privire rapidă asupra dosarului și să strige scurt ”incomplet, următorul!”), atitudinea lor a fost aceeași. Așa că mă întreb: în condițiile în care e clar că n-au cum să lucreze de prea mult timp acolo, oare chiar atât de repede se adaptează la ceea ce văd în jurul lor, la funcționarii publici cu experiență? Ele vin acolo ca niște fete amabile, dornice să-și ajute semenii, dar le strică anturajul? Oare Maica Tereza, dacă s-ar fi angajat în administrația publică, ar fi început, după 2-3 luni, să-i blesteme pe contribuabili?

Sau poate că se face o selecție specială la angajare. Probabil, când intră candidata la interviu, este eliminată din start în caz că dă bună ziua. Apoi, candidatei i se spun cele mai tari bancuri și este păstrată în concurs numai dacă nu schițează niciun zâmbet. Urmează probele speciale de dat ochii peste cap și țipat, la cea de-a doua candidatele fiind nevoite să demonstreze că pot urla mai convingător decât Oana Zăvoranu. Întrebarea de final este: ”Ce înseamnă pentru noi o persoană care pleacă mulțumită din această clădire?”, fiind angajate doar cele pe care le duce capul să dea răspunsul: ”Un coleg sau o colegă”.