Cum mi-am petrecut prima parte din ziua mea:
• Primul cadou de ziua mea mi l-am făcut singur, cu cincisprezece minute înainte de miezul nopții: o cutie de cărbune medicinal de la farmacie – exagerasem cu niște clătite.

• Pe la 12 a început să plouă cu sms-uri ca la Revelion sau când bate Craiova. E surprizător câtă lume n-a aflat, într-o lună și jumătate, că nu mai am agendă de telefon și, deci, nu s-a semnat. Deci, fetele, mai scutiți-mă cu „dragul meu”.

• În zece minute primisem peste o sută de urări de sănătate, viață lungă și fericire, like-uri, poze cu pisici, sincere felicitări și alte asemenea lucruri de preț din care îmi plătesc chiria și facturile.

• M-au sunat două gagici să-mi ureze„la mulți ani!”. Ambele m-au întrebat dacă n-am chef să trec pe la ele. Am pretextat că sunt obosit, mi-a fost jenă să le spun că habar n-am cu cine vorbesc. Apoi m-a sunat un tip foarte prietenos – cred că ceva amic apropiat de-al meu. Foarte bun tipul, n-am reușit să-l identific, deși m-am străduit din răsputeri.

• Pe la 12 și jumătate am fost întrebat dacă n-am chef de niște iarbă. Sper că am spus destul de clar la telefon: „Să fugim din acest grup infracțional organizat!”

• Pe la 1, fiind ziua mea, mi-am făcut cadou câteva unfriend-uri la întâmplare.

• Sor-mea din America mi-a urat „la mulți ani!” Bine că mi-am amintit, am cheile de la soră-mea, după-amiază trec pe-acolo să-mi iau ceva de ziua mea.

• În încheiere, mai vreau să vă spun că cea mai bună dovadă că urările de ziua cuiva sunt total inutile sunt eu însumi.