Pe vremea lui Ceausescu petrecerile erau o forma de protest. Ne straduiam sa fie cat mai fastuoase, cat mai elegante, cat mai gastronomice, in pofida lipsurilor, iar veselia era felul nostru de a ne face curaj!

Craciunul era, ca si azi si ca din totdeauna, bucuria familiei si sarbatoarea copiilor, dar Revelionul devenea o petrecere… cu stil!

In Bucurestiul timpurilor mele, la data cand se termina vacanta de vara, orice om de conditie buna stia unde se duce si cu cine urmeaza sa petreaca noaptea de la cumpana anilor. Era considerat de prost gust sa petreci intr-un restaurant sau intr-o cabana, in trening!

Intr-un an am decis sa facem ceva “di granda”, o petrecere fara asemanare, cu tinute de gala, alai mare, sampanie (vin spumos!), argintaria de la bunica, Rosenthal-urile soacra-mi si paharele de cristal primite la nunta, pentru ca masa sa fie cu adevarat princiara!

Aveam niste prieteni care locuiau intr-o veche casa boiereasca, foarte spatioasa, ce se preta la o astfel de petrecere. In plus, nu aveau copii si locuiau cu o matusa, tanti Zoica, foarte gospodina si priceputa la “fineturi”. Organizarea Revelionului la ei insemna un real rasfat! In mod neprevazut, venise sa petreaca sarbatorile la Bucuresti fratele lui tanti Zoica, Nea Simion, in varsta de 80 de ani, ramas vaduv de curand si destul de ursuz.

Eu si prietena mea formam un tandem de forta, caci orice petrecere organizam ea era o reusita! Nu avea cum sa fie altfel Revelionul nostru!

Inca inainte de Craciun am facut o “sedinta de lucru” in care am stabilit meniul si contributia fiecaruia. In iarna aceea magazinele erau mai goale ca de obicei, benzina nu era si in plus afara era prapad: zapada pana la genunchi si un frig de crapau pietrele!

Am stabilit ca sotul gazdei va face rost de produsele ce nu erau in magazine, el fiind doctor si pe cale de consecinta “om cu relatii”, si ne-am inteles ca fiecare invitat sa participe cu 100 de lei si… un ou (sic!) prepararea bunatatilor cazand in sarcina lui tanti Zoica. Aceasta, cu amabilitatea si priceperea ei, urma sa ne rasfete.

Cum eram in “comitetul de organizare”, m-am oferit ca, pe langa chestii de decoratiuni sau altele de “inspiratie personala”, sa fac eu tortul – celebrul tort numit “BCA” – specialitatea mea (botezat astfel pentru aspect si dimensiune, fiind alb si cam cat o caramida mare de BCA, suficient pentru 24 de persoane)!

Cum mi-a placut mereu sa fac bucurii altora de sarbatori, sa fac mici pachetele cu cadouri surpriza pentru toti, m-am gandit sa organizez o tombola ce urma sa fie “le clou de la soirée” dupa miezul noptii. Fiecare familie trebuia sa cumpere un bilet de tombola iar banii stransi urmau sa constituie un premiu pentru tanti Zoica, cea care muncea ca negrii pe plantatie pentru noi si gratie carei urma sa ne bucuram de bucate alese si de inca cateva petreceri pentru terminarea resturilor!!!

Ideea mea era buna, dar foarte greu de realizat caci nu gaseai nimic de cumparat la vremea aceea! A trebuit sa imi fac mintea “ghicitoare” ca sa gasesc ceva nimicuri cu valoare de simbol si un cadou special pentru “Premiul cel mare”. Peste toate astea, tombola trebuia sa fie si prilejul unei distractii speciale! Inca din 15 decembrie am inceput sa ma agit; mai intai trebuia sa decid care urma sa fie “premiul special”!

Sotul meu avea un prieten, fost fotbalist si arbitru de fotbal, care de cate ori iesea din tara pentru a arbitra vreun meci, cumpara si aducea prietenilor reviste deocheate! Nu a scapat nici sotul meu de un asemenea “cadou” – o revista Playboy! Singura mea grija era sa scap de ea – mai ales ca fiul meu era o natura … “cautatoare”! Ocazia era potrivita sa ma debarasez de “piaza rea” din casa si sa facem haz pe seama acestui premiu neasteptat, ceva unic la vremea aceea!

Restul surprizelor, pe care aveam sa le impachetez cu grija si sa le decorez cu fundite migalos facute, erau cele mai banale lucruri ce puteau fi cumparate atunci: crema de ghete, sireturi de pantofi, pudra de talc pentru bebelusi, prezervative (aduse din import cu sacrificii!), ace de siguranta, fermoare, o cravata ce avea desenata pe ea silueta unei femei (alt cadou obsesiv al prietenului fotbalist!), Carmol (lotiune antireumatica), lozuri in plic, ata de cusut, guma de sters, suruburi si altele cateva prostioare de care nu imi mai amintesc.

A venit si seara Revelionului.

Casa era aranjata desavarsit: lumanari aprinse, masa eleganta, decorata cu ramurele de brad, rondele de citrice uscate (pastrate cu grija) si spirale din coji proaspete de portocala (o raritate!), platouri incarcate si frumos ornate, vin bun de Jidvei, obtinut cu sacrificii de un amic al gazdelor, securist declarat, venit si el la petrecere, doamne in rochii lungi, parfumate, coafate si fardate dupa moda timpului, in fine, o seara de exceptie prin contributia tuturor si munca lui tanti Zoica!

Dupa ce a trecut si discursul celebru, am numarat secundele, am lasat sa sara dopurile sticlelor de vin spumos, am ciocnit cupele si le-am golit dintr-o inghititura, sperand ca asta sa ne poarte nororc… si ne-am sarutat sub vasc ca sa ne asiguram partea de fericire pentru noul an! Apoi fiecare familie a cumparat cate un bilet de tombola cu o suma facultativa. Premiul special purta numarul 13!

Ce a urmat… a fost ceva ce aveam sa tinem minte cu totii pentru totdeauna! A fost magic!

Toate acele “nimicuri” pe care le-am aranjat cu grija in cutiute confectionate de mine si pe care le-am impachetat in hartii frumoase (recuperate de la cadourile de Craciun), au avut o anume latura “premonitorie”!
– pudra de talc pentru bebelusi a fost castigata de o prietena care tocmai ne anuntase ca e insarcinata;
– crema de ghete a ajuns la Nae, de profesie inginer constructor, un tip “acru” de felul lui dar baiat bun, ai carui pantofi erau mai tot timpul plini de moloz;
– sireturile au fost castigate de un cuplu tanar convins ca legaturile oficiale in materie de casnicie sunt demodate;
– prezervativele… au fost “trase” de o prietena care tocmai vazuse moartea cu ochii dupa un chiuretaj ilegal;
– Carmolul a fost “norocul” matusii Zoica (!) si a picat la tanc deoarece, in afara de “reumatismele” ei, incercand sa ajunga la raftul cu mirodenii, se alesese si cu o pardalnica de intindere la bratul stang!
– ata de cusut cu testeaua de ace a produs zambete in barba caci a fost premiul unei prietene care, de cand divortase, incepuse sa se neglijeze intr-atat incat mereu ii atarna ceva, ii lipsea un nasture sau tivul ii era descusut.
– de asemenea, fermoarele au picat perfect pentru cea mai barfitioare din grupul nostru de prietene!
– guma de sters pusa in cutie impreuna cu banda de corectat a produs zambete discrete dar neretinute, dupa ce a ajuns a fi premiul familiei aflata in plin scandal (ea tocmai aflase ca el si secretara lui petreceau nepermis de mult timp impreuna); speriat de posibile discutii ce puteau ajunge pana la conducerea institutiei, el o tot ruga sa “stearga” totul cu buretele si sa o ia de la zero!
– ghemul mare de sfoara a atins cote maxime de rasete caci a fost castigat de securistul simpatic, care pe deasura era var bun al celebrului Dinca supranumit si “te leaga”;
– cravata prea “indrazneata” a ajuns la singurul adolescent care se afla printre noi;

Cand am vazut ca biletul cu nr. 13 a fost cumparat de Nea Simion… am crezut ca mor de ras! Simpaticul octogenar a fost fericitul castigator al premiului special, revista Playboy! Nea Simion a avut nevoie de ochelari si ceva timp sa inteleaga despre ce era vorba, timp in care noi ne-am tavalit pe jos de ras. Cum revista era scrisa in germana si el era cunoscator al acestei limbi, imbujorat (nu se stie daca de la licori sau de la “premiu special”, bine-dispus oricum, vindecat parca prin minune de tristete, s-a scuzat, si-a luat ochelarii si premiul si s-a retras… sa studieze !

Am ras nepermis de mult, cu lacrimi, si noaptea aceea a devenit reperul petrecerilor caci nimeni nu a mai putut-o uita.

Ah, dar nu v-am spus ce am castigat noi – eu si sotul meu – la tombola cu pricina. Am tras biletul ce purta numarul de pe pachetelul in care se aflau lozurile in plic. Din cele 8 lozuri niciunul insa nu a fost castigator (nu prea am vazut lozuri castigatoare pe vremea aceea, ce-i drept!) dar noua ne-a facut mare placere caci… cine nu are noroc la bani are noroc in dragoste, nu-i asa?

Voi ati trait vreun Revelion de pomina? Daca nu, ce mai asteptati? Organizati-l!