Mitica – de I. L. Caragiale (fragment)

Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:
“Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!”
sau:
“Viața este un vis, moartea o deșteptare!”

Exemple…
*
Când n-are tutun, îți cere “o țigară… suvenir”.

*
Când merge să se-mprumute cu bani:
– Unde ai plecat, Mitică?
– La vânătoare de lei.
*
Îi zici:
– Mitică, faci cinste?
– Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap.
*
Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:
– De un an nu te-am văzut!
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.
L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în fine aminte cine sunt:
– Scuză-mă, neică – a zis Mitică – te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!
*
Ceri într-o băcănie:
– Băiete, o țuică!
– Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.
*
– Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.
– Merg… Ce se cântă?
– Relaș, în cinci acte!
*
Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică și-l saluți; el îți răspunde amabil:
– Adio!
Îl saluți la plecare; el îți răspunde:
– Să-mi scrii!
*
– Ai parale, Mitică?
– Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.
*
– Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
– Da, conașule!…
– Atunci, du-te-acasă.
*
– Dă-mi cusurul, zic negustorului.
– Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.

Te doare măseaua. Ce doctorie îți recomandă Mitică?
– Rădăcină de clește.
*
Ai cerut o bere și o lași să-i treacă puțin spuma; Mitică zice:
– Bea-ți berea, că se răcește.
*
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
– Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuță; vezi, dacă o găsești mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș.

Al dracului Mitică!