Ori de câte ori Ileana, face biata vreo greseala,
Maica-sa o dojeneste si-i mai face si-o morala:
-Fa Ileana, fii cuminte, de nu esti ascultatoare
Iti va creste drept pedeapsa o pisica-ntre picioare!
Timpul Îsi torcea fuiorul, dar Ileana n-avea frica,
Ca desi gresea Întruna, nu-i crestea nici o pisica.
Dar veni si-o zi de iarna, când cuprinsa de-un fior
Observa ca-ntre picioare Îi crescu un pufisor.
Si plângea cu-atâta jale, zi de zi, seara de seara,
Ca vedea crescând pisica si-o va face de ocara.
Dar când jalea-i fu mai mare, Întâmplarea-n cale-i scoase
Pe Ion venind din deal, de mai sus cu doua case.
-Ce-i cu tine, fa Ileana? Nu-ti veni cumva sorocul?
-Ma Ioane, nu-i nimica, dar m-a parasit norocul.
Si apoi din vorba-n vorba, povesti de-a fira-n par
Intâmplarea cu blestemul si amarul adevar.
-Nu-i nimica, fa Ileana, si pe mine-acum un an
Ma tot blestema mamica, de-mi crescu un sobolan.
Si sa vezi ce mare este, când Înalta capul chel,
Ca din cioareci el Îmi face un adevarat castel.
Si ce-ai zice tu, Ileana, dac-am da noi sobolanul
Sa-l Înghita pisicuta? Ne-am mai potoli amarul.
-Fie, Îi raspunse fata, dar sa nu-mi faca vreun rau
Ca ti-ar fi pacat si tie si te-ar bate Dumnezeu.
Treaba n-a fost prea usoara, pisicuta era mica,
Insa cu bunavointa si putina vaselina
Reusi pe pisicuta s-o vada cu gura plina.
Si atunci, de bucurie, striga Ileana-nveselita:
-Brava tie, mai Ioane, da-i sa-nghita, da-i sa-nghita!
Si morala ne invata ca-ntr-o gura de pisica,
Intra viu si iese mort orice sobolan ii pica!