Japonezii au inventat un nou robot, care – susțin ei – e un mascul nemaipomenit, fără limite de toleranță și rezistență și cu performanțe uluitoare. Însă, pentru a-l putea scoate pe piață, au nevoie de confirmarea oficială a acestor capacități. Alcătuiesc o comisie internațională, pregătesc o cameră cu toate cele necesare, aduc câteva femei tinere, sănătoase, din diverse colțuri ale lumii, reglează robotul și sunt gata pentru a începe testele.

Prima e o japoneză. Intră în cameră cu robotul, iar comisia începe să aștepte rezultatele. După mai bine de jumătate de oră, ușa camerei se deschide și japoneza iese, ciufulită și îmbujorată:
– Nu m-aș fi gândit niciodată că o mașinărie poate fi capabilă de așa ceva! Nici nu se compară cu vreun bărbat real!
Comisia notează, conștiincioasă.

Intră o suedeză. Iese după vreo oră și jumătate, și ea tulburată și amețită:
– E fantastic! N-am trăit în viața mea asemenea momente de vis! Nici n-am cuvinte să laud această invenție!
Membrii comisiei zâmbesc și iau notițe.

Urmează o negresă. După două ore și ceva, iese din cameră, ținându-se de pereți și tremurând din toate încheieturile:
– M-a terminat! Nici nu mai știu pe ce lume sunt, dar n-am fost niciodată mai împlinită și mai fericită! Propun să treceți fără întârziere la producția în serie!
Comisia o privește, în extaz.

Intră o moldoveancă. După aproape trei ore, membrii comisiei își zâmbesc cu subînțeles și-și pregătesc pixurile. După trei ore și jumătate, încep să se îngrijoreze și să se foiască, neliniștiți. Patru ore. Nimic. Comisia e gata să cheme medicii și asistența tehnică. La aproape cinci ore, ușa se deschide brusc, izbindu-se cu zgomot de perete. Robotul – zvârrrr! – țâșnește pe coridor, prin fața comisiei stupefiate, care privea cum sar din el beculețe, rotițe și tot felul de componente electronice. În cadrul ușii, moldoveanca, goală, cu un pumn înfipt în șold și agitându-și-l pe celălalt, amenințător, în aer:
– ‘Tu-ți ‘mnezăii mă-tii di robot! Di f*t*t nu mai ai batirii, da’ di fujit poți???