Era odata un actor – frumusel de felul lui – dar mai la inceputurile carierei… deci fortat de imprejurari sa joace cu “placere” in orice film i se propunea.
La un moment dat presta rolul de sotior si familist convins… avea o mica problema cu cea care presta alaturi de el ca nevasta (era prea scunda, rahitica si nasoala), dar…. strangea din dinti si se descurca. La un moment dat, pe cand se balacea el cu abnegatie intre betisoarele cele scurte ale consoartei din film, aceasta – plina de sine de felu-i – il intreaba gales:
– Oh, iubitul meu, nu-i asa ca… hm… totusi…. am si eu ceva frumos in mine?
La care actorasul nostru ii raspunse prompt:
– Oh da , desigur draga… dar asteapta o secunda… il scot imediat.