ac
10 Jan. 2011
#25343

BASESCU VERSUS RABINUL
Iţic era al naibii de sărac.
Romanul era sarac.
Şi într-o zi se duce la rabin.
Si intr-o zi se duce la Basescu.
„Rabi – zice -, aşa nu mai pot trăi. Am şapte copii, o nevastă şi o soacră, plus vreo două mătuşi, şi stăm cu toţii înghesuiţi într-un grajd. Mâncarea nu ne ajunge, lemne de foc nu avem, iar casă – nici atât. Zi-mi ceva, Rabi, ajută-mă, dă-mi un sfat!
Base – zice romanul, -, aşa nu mai pot trăi. Am şapte copii, o nevastă şi o soacră, plus vreo două mătuşi, şi stăm cu toţii înghesuiţi într-un apartament. Mâncarea nu ne ajunge, lemne de foc nu avem. Zi-mi ceva, Base, ajută-mă, dă-mi un sfat!”

Rabinul îl întreabă: „Ai capră?”. „Am, Rabi, o sărăcie de capră, nici lapte nu mai dă…” „Du-te şi bag-o în grajd, să doarmă cu voi!” Iţic face cum îi zice rabinul, apoi revine supărat: „Rabi, e şi mai rău! Capra îşi face nevoile în grajd, nici nu mai poţi respira de aşa miros…”
Base se gandeste si il intreaba. Dar ce venit ai?- Salariul minim pe economie , ii raspunde romanul. –De maine o sa-ti tai 25% din venituri. Romanul accepta, apoi revine suparat. Base e si mai rau, abia i-mi mai ajung banii pentru mancare…
„Dar vacă ai?”, îl întreabă rabinul. „Am, dar abia se mai ţine pe picioare”, zice Iţic. „Bag-o şi pe ea în grajd, alături de voi!” Iţic face cum îi zice rabinul, apoi se întoarce distrus: „Rabi, m-ai nenorocit de tot! Vaca se balegă şi a început să mănânce hainele copiilor”.
Base il intreaba. Dar TVA-ul stii cat este? –Da ii raspunde romanul 19%. De maine o sa-l fac 24%. –Romanul face cum îi zice Base, apoi se întoarce distrus: M-ai nenorocit, abia mai pot trai !!!

„Ai cal?”, îl întreabă rabinul. „Am, Rabi, dar e o mârţoagă.” „Ia calul şi bagă-l în casă!” Iţic se conformează, dar se întoarce la rabin şi mai supărat: „Rabi, calul face mai multă mizerie decât capra şi vaca la un loc, iar noaptea nechează şi ne trezeşte din somn pe toţi!”
In cazul acesta de maine vei plati taxe suplimentare cand mergi la medic, toate utilitatile se vor majora si nu vei mai primi nici un ajutor de la stat.

„Dă afară calul!”, îi zice rabinul. Iţic se duce şi scoate calul din grajd, apoi se întoarce la rabin. „Ei, cum e?”, îl întreabă acesta. „Rabi, să ştii că e un pic mai bine”, zice Iţic.
Din 2011 vei mai primi cateva procente la salariul tau NESIMTIT de mic !!! Cum e ?? Sa stii ca e un pic mai bine , ii zice romanul .

„Scoate şi vaca!”, îl sfătuieşte rabinul. Iţic procedează întocmai, apoi revine: „Rabi, acum e şi mai bine. Dacă nu ne-ar deranja capra aia…”
Eii vezi ?? Daca nu mai faci scandal din 2012 vei mai primi 5%. Si vine romanul in 2012. Base, acum e şi mai bine.

„Dă afară şi capra!”, îi porunceşte rabinul. Iţic face cum i se spune, apoi revine la rabin. „Ei, cum e?”, îl întreabă înţeleptul. „Rabi, acum e bine de tot! Îţi mulţumesc că m-ai luminat. Ce m-aş fi făcut eu fără sfaturile tale?”
Si uite asa romanul a uitat toate tampeniile facute de PDL si in 2012 iar la votat !!!!!!

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.