Atmosfera din restaurant era intimă şi plăcută. Oglinzile mari, mobila cu tentă de secol 19, lumina blândă şi muzica în surdină creau o senzaţie de bine. Ea simţea că el are să-i spună ceva important. El întârzia momentul, discutând plăcute banalităţi, parcă dorind să prelungească deliciul clipei.

Ştii – spuse el emoţionat– trebuie să-ţi mărturisesc ceva.
Da, te ascult – spuse ea, şi parcă se îmbujoră puţin.
Deşi nu ne cunoaştem de chiar aşa mult timp, trebuie să-ţi mărturisesc că mă simt extraordinar de bine cu tine – spuse el luând-o de mână.
Da, şi eu simt la fel – spuse ea punându-şi cealaltă mână peste mâna lui.
Ştii, am avut o viaţă zbuciumată, dar am ajuns la o concluzie.
Care ?
Că orice fel de necazuri ai avea, în viaţă e mai bine să le împarţi cu cineva.
Da, ai mare dreptate. În doi e întotdeauna altfel.
Mă bucur că simţi la fel.
Da dragul meu.
Draga mea. De aceea…of, nu-mi găsesc cuvintele.
Fii natural.
…de aceea, m-am gândit să te rog ceva, dacă accepţi…
Spune dragul meu.
Mă gândeam că relaţia noastră a ajuns la un punct în care ar trebui să evolueze din punct de vedere al încrederii reciproce şi al angajamentului.
Of, nu mă mai fierbe, spune-o odată !
Ai putea să-mi imprumuţi 2000 de euro ?