Băşina merită o carte, un manual, un studiu filozofic sau măcar o lucrare de master în psihologie. Un român mai mic de doi ani care se bese este considerat adorabil. De la doi la 10 ani, romanul este mustrat cu simpatie. După zece ani, în funcţie de educaţia care i s-a acordat, românul se bese pe unde apucă, încercând să dezvolte, uneori, un brand personal din asta. Pe la 16 ani, românul începe să folosească băşina cu discernământ. Pune un amic să-l tragă de un deget, se aşează pe faţa unui coleg la ora de sport… Abia când începe să se transforme în bărbat, învaţă românul să folosească amortizorul de sunet al curului. Apoi lucrurile degenerează rapid spre starea iniţială. Cunoaşte o tipă, se bese la prima beţie, proasta râde cu el a doua zi de aventura olfactivă, iar băşina se mută cu ei în pat. Seara şi dimineaţa – e acolo, mereu optimistă şi proaspătă.