Un ardelean in varsta calatoreste cu autobuzul de la Cluj la Timisoara. Drumul e lung si ardeleanul se cam plictiseste. Intr-un sat, se urca o domnisoara si ia loc pe scaunul din fata ardeleanului. Ea se uita la el, apoi priveste pe geam. Se uita si el la ea, apoi priveste si el pe geam… Mai merg ei o vreme, schimband uneori priviri in tacere, dar deodata ardeleanul izbucneste in ras. Domnisoara e mirata, dar se abtine sa spuna ceva.

Dupa alti cativa kilometri, ardeleanul izbucneste din nou in ras, si mai tare. De data asta, domnisoara il intreaba:

– Ce este bade, ce s-a intamplat?

– Nimic, domnisoara, dar ma plictisesc si imi spun singur bancuri in gand, sa mai treaca timpul…

Mai merg ei o vreme, si ardeleanul izbucneste intr-un ras grozav, de nu se mai oprea, cu lacrimi . Domnisoara se simte frustrata si se infurie:

– Bade, ce faci dumneata aici?! Nu cumva razi de mine?!

La care ardeleanul, dupa ce se chinuie sa se opreasca din ras, ii spune:

– Stai linistita, domnisoara… nu radeam de dumneata, dar stii…eu imi spun bancuri… Si adineauri tocmai mi-am spus un banc nou, pe care nu-l stiam nici eu!