Eram azi dimineata in parc cu copiii si incercam sa construiesc un om de zapada. Nu ma puteam concentra insa prea bine la treaba asta, deoarece in jur era o harmalaie infernala, in care puteam totusi deslusi, printre altele:
“Tata…Tata…Pot sa ma dau si eu cu saniuta de aici din varful dealului?”
“Nu, fiule. E prea periculos!”
“Te rog, tata!…”
“Nu. Sunt prea multi copaci in cale, sa nu mai vorbim de gardul ala de fier de la capatul partiei…Daca te izbesti in el, zob te faci!…”
“Dar…Tata…EU TOTUSI VREAU SA MA DAU!!”
N-am mai putut rezista, asa ca m-am napustit si i-am facut vant la vale ticalosului ala mic de acolo din varf, ca sa-l invat minte.
“Nenorocitu’ dracului!!!…” a zbierat ta’su catre mine.