Mama lui Boc cel mic
Pe o stânca neagra,
într-un vechi satuc,
chiar într-o casuta,
lânga un patuc,
plânge si suspina
o batrâna mica,
care are fiu
cât un pustiulica.
Caci la guvernare
fiul ei iubit
a plecat aseara
si n-a mai venit.
Celularul suna
noaptea jumatate.
Nu-i semnal,
si totusi:
– Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, buna maica,
fiul tau dorit,
n-a mai mers Taromu’
si n-am mai venit
Sun din Capitala,
voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus,
sunt timonier.
Capitan e dânsu’,
e ca la armata.
Mica mea ostire
fuge sfarâmata.
Vine criza,
foamea,
oamenii ma-njur.
L-am servit pe dânsu’,
m-a mâncat în cur.
– Ce spui tu, straine?
Emil e departe,
cica de Basescu nu se mai desparte.
Am crezut ca-i gluma,
dar era sa mor.
L-am vazut aseara la televizor.
Emil e cuminte,
nu e derbedeu.
De esti tu acela,
nu-ti sunt mama eu!
Lasa-ma cu Zeus,
finca omul chel
se joaca cu tine
cum doreste el.
Te-a numit pe tine
dupa Stolojan.
Crezi ca e pe bune?
Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu,
asculta-l pe mos:
dupa tine vine
Leana lu’ Cocos.
Du-te la Basescu,
fa-i un ultim sluj,
apoi ia Taromu’,
sa te-ntorci la Cluj!