– In sfarsit, acum se poate odihni ohihni in pace…zise sotia mea.
– Intr-adevar, spun eu. Nefericitul asta nu a avut parte de nici macar un moment de liniste in toata amarata lui de viata.
…Si uite-asa vegheam noi acolo la capataiul mortului, uitandu-ma la nevasta-mea cum se holba mirata la taica-su, care privea zambind in sicriu la nevasta-sa.