Intra doctorul azi-dimineata in salon si se aseaza usor langa mine pe pat:
– Domnule Popescu, v-am adus rezultatul analizelor…imi zice cu o voce grava.
– Ei, cum e? ii raspund cu inima cat un purice.
– Pai, am pentru tine o veste buna si una proasta, cu care doresti sa incep?
– “Nu-i a buna…” imi zic, spuneti-mi-o pe aia proasta mai intai, pana la urma…asta e!
– V-am descoperit o tumoare cancerigena deosebit de grava…din pacate.
– Spuneti-mi macar, sincer, cat mai am de trait? ii zic cu ochii inlacrimati.
– Pai…nu cred ca mai mult de trei luni, imi pare rau…
– Bine, ii zic, izbucnind in plans de-a binelea, dar totusi spuneti-mi care era vestea buna?
– Uite, o vezi pe asistenta aia nurlie, care tot isi fataie fundu’ prin saloane?
– Mda…
– Exact asa i-am spus si ei acu vreo trei luni…
– ???!!
– …Ca altfel nu mai reuseam nicicum s-o conving sa se culce cu mine!