Pe o stradă neagră, într-un vechi ” hotel”

Unde curge-n vale un râu măricel

Plânge şi suspină micul Avrămel

Căci în bătălie şeful lui dorit

A plecat la ONU şi n-a mai venit

Ochii săi albaştri ard în lăcrimele

Când vede cămaşa plină de zăbrele

Însă domn Mitică lângă el veghează

Şi cu dulci cuvinte îl îmbărbătează:

Lasă măi Avrame, nu te supăra

C-o să vină Naşu şi ne-o libera

Un orologiu sună noaptea jumătate

La ” hotel” în poartă oare cine bate?

Eu sunt, măi Avrame, şeful tău dorit

Eu, şi de la ONU mă întorc rănit

Soarta noastră fuse crudă astă dată

Mititelu duse luptă blestemată.

Dar deschideţi poarta…” Leii” mă-nconjor

Steagurile albastre, mi-e frică de mor

Ce spui, tu, străine? Naşu e departe

Braţul său prin ţară mii de bani împarte

De eşti tu acela, nu-ţi sunt slugă eu!

Vrei cumva stăpîne să ” vorbesc” si eu

Dacă tu eşti Mircea, cu adevărat,

Du-te la UEFA, Fii ne-înduplecat!

Cere suspendarea, din orice competiţii,

Şi adu-l cu tine şi pe “barbut” Piţi.