Purecu’ era prieten cu elefantu’. Discutau ei despre una, alta și la un moment dat, purecu’ are o revelație:
– Mamăăăă, Elefantule! Bă, ce mare ești, ba!
Elefantul, puțin stânjenit:
– Daaaa… Sunt mai mare…
– Nu bă! Ești uriaș! Ești enorm! Mamăăă! Ești super mare!
Elefantul complet fâstâcit și încurcat:
– Daaaa… Ce să fac, așa sunt eu, na! Da’ și tu ești mic!
E rândul purecului să nu se simtă-n largul lui:
– Sunt mic, da, recunosc!
– Nu, nu, nu, ești exagerat de mic!
– Da mă, ce vrei?
– Bă, da tu ești chiar mic de tot!
– Da, mă, îs mic c-am fost puțin bolnav!