Ştefan cel Mare avea război cu turcii. Cum ăştia erau câtă frunză şi iarbă, la un moment dat moldovenii nu le mai fac faţă şi o iau la fugă. Ajung ei la o pădure şi se suie toţi în copaci. Turcii ajung şi ei acolo şi fac tabăra sub copacii aceia. Se lasă noaptea, moldovenii tot în pomi, aşa că Ştefan cel Mare le zice:
– Bă, sî nu cari cumva sî faşiţi frun zgomot, cî pun sî vă taie! Di vă vini fro nevoi, vă ţiniţi pînî crapî beşica-n voi!
După vreo oră, unul dintre soldaţi:
– Psst, Măria-ta, nu mai poci sî mă ţiu!
– Soldat, ti spânzur! Ţini-ti-acolo şî taşi din gurî!
După o oră, ăsta iar:
– Psst, Măria-ta, nu mai poci sî mă ţiu!
– Soldat, ti spânzur! Ţini-ti-acolo şî taşi din gurî!
După două ore, ăsta iar:
– Psst, Măria-ta, nu mai poci sî mă ţiu!
– Soldat, ti spânzur! Ţini-ti-acolo şî taşi din gurî!
– Măria-ta, da’ macar calu’ po’ sî-l les jos?