Ţ – ţiganul
P- preotul
Ţiganul merge la spovedit, la Biserică. Intră în altar, preotul încă vorbea cu un enoriaş, astfel că se hotărăşte să aştepte la distanţă de aceştia. Totuşi, aude ce se vorbeşte, iar cel care e la spovedit îi este cunoscut.
E – enoriaşul de la spovedanie.
P: Fiule, mărturiseşte-ţi păcatele.
E: Părinte, nu ştiu ce să spun.
P: Ai furat?
E: Nu, părinte.
Ţ(intervine gălăgios): Minte, mâncaţ-aş! Zi mă, Gheorghe, cum mergeam noi amândoi la ciordit cucuruz de pe câmp!
P: Fiule, nu-i frumos să tragi cu urechea! Ceea ce se spune aici rămâne între credincios şi Dumnezeu. Ieşi te rog din altar.
Ţ: Bine, mâncaţ-aş găinile, dacă deranjez mă mut mai încolo.
Spovedania continuă.
P: Ai ucis?
E: Nu, părinte.
Ţ: Părinte, numai o întrebare, trăiţi-ar. Prin ucis la ce anume te referi, mâncaţ-aş?!
P: Iar te bagi, măi omule?! Ţi-am spus să ieşi din altar!
Ţ: Apoi scuzaţi, mâncaţ-aş. Voiam numa’ să ştiu, că dacă prin ucis se referă şi la tăiatu’ porcilor, apoi ăsta-i hăl mai mare criminal.
P: Cum aşa, ţigane?
Ţ: Apoi îi măcelarul satului.
P: Depinde. Gheorghe, au suferit porcii?
E: Păi de unde să ştiu eu, că nu i-am întrebat!
P: Măi, cum i-ai tăiat?
E: Cu cuţitu’, dară cum altfel!
P: Nu e bine, Gheorghe! E păcat să faci animalele să sufere. Trebuia să îl sacrifici cu şocuri electrice, cum prevede Uniunea Europeană!
E: Apoi dacă îi dau şocuri electrice se prăjeşte carnea!
P: Cum adică, Gheorghe?
E: Apoi fur curent de la stâlpul de înaltă tensiune!
P: E rău, Gheorghe! Te aşteaptă un canon greu.
E: Apoi să nu fie foarte greu că fac hernie!
P: N-ai grijă. Nu faci hernie de la canonul ăsta. Poate o să te doară un pic genunchii, că tot veni vorba.
E: Apoi nu poţi să îmi dai ceva mai uşor?! Cum vrei să mai muncesc eu pământul dacă mă dor genunchii?!
Ţ: Haoleo, ce muncit, mă Gheorghe?! Că singura muncă pe care o faci tu pe câmp e să ciordeşti roşiile lui Nea Pandele, halea de se fac mari şi zemoase.
E: Taci, mă! De parcă tu nu ciordeşti de la nea Pandele! Şi de fasolea aia din grădina părintelui Trandafir de ce nu zici nimic?! Cine ia de acolo? Nu tu?!
P: Din grădina… din grădina MEA?! Blasfemiatorilor! Păcătoşilor! Ieşiţi din Biserică! Ptui! Piei Satană de aici! (Îi dă un şut în dos ţiganului). Piei Iudă! (Îi dă un şut şi enoriaşului Gheorghe în acelaşi loc).