Un hoţ intră noaptea într-o casă de oameni înstăriţi, plecaţi din oraş.
Aprinde lanterna, face un tur şi vede un CD-player. Dă să-l ia, când deodată se aude o voce ciudată:
-Iisus te vede!
Hoţul stinge lanterna rapid şi îngheaţă de frică. După un timp, văzând că nu se mai aude nimic şi că nimeni nu mişcă, prinde curaj şi aprinde din nou lanterna. Dă să scoată din priză o combină muzicală, dar aude vocea din nou:
-Iisus te vede!
Supărat, hoţul scotoceşte cu lanterna peste tot, până dă peste o colivie în care se află un papagal.
-Tu vorbeşti?, se răsteşte hoţul la papagal.
-Da. Voiam doar să te previn, răspunde papagalul.
-Şi cine naiba eşti tu?, întreabă hoţul relaxat.
-Moise, zice papagalul.
-Moise, ha, ha, râde hoţul. Ce idiot poate să pună numele Moise unui papagal?!
-Acelaşi idiot care a pus numele Iisus câinelui lup!, răspunde papagalul.