Un schelet mergea garbovit, carand un sac in spate, tot aplecandu-se din cand in cand si culegand cate un os de pe jos, boscorodind si scrasnind din dinti. Deodata, se auzi o voce din sac: “-Lasa-ma sa ies, nenorocito, ca mi-au amortit toate ciolanele!”…la care scheletul nostru se opreste si tranteste cu sacul de pamant, luandu-l cu sete la suturi:
– Nu ti-e rusine, mai amaritule, ai tupeul sa ma jignesti?…Daca nu eram eu sa te strang de pe drumuri, te mancau cainii pana acum, imprastiatule!…