Către sfârșitul războiului din Afganistan, trupele rusești erau cu moralul la pământ. Majoritatea femeilor care au fost aduse pentru susținerea soldaților fie au fost omorâte, fie epuizate fie au fost răpite… Idea e ca au rămas foarte puține.
Intr-o gară, lângă o garnitură plină de răcani un ofțer poartă o conversație cu Natașa Sarfutinskaia:
– Natașa Sarfutinskaia, războiul e greu, cere sacrificii! Eu îți pun o întrebare la care dacă ști să răspunzi ești liberă să te întorci în Mama Rusie, dacă nu, stai o dată la tot trenu’!
– Dacă Mama Rusie cere…
– Natașa Sarfutinskaia, ce este mare, are urechile mari și o trompă?
– Cracadil!
– Niet! Treci!
Rezolvă Natașa Sarfutinskaia tot trenul și se prezintă din nou la ofițer:
– Te-ai mai gândit Natașa Safutinskaia?
– Da! Cracadil!
– Niet! Treci!
Și mai stă o tură. Iar se prezintă la ofițer:
– Deci? Ce este mare, gri, are urechile mari, are trompă?
– Cracadil!
– Niet! Treci!
Deja toți erau epuizați, vine Natașa Sarfutinskaia la ofițer:
– Natașa Sarfutinskaia, te rog frumos, zi și tu, alifant!
– Niet! Cracadil!