Un european ajunge in deşert într-un oraşel, de unde cumpară o cămila pentru a ajunge in oraşul următor. Îşi pune pe cămila toate cele de trebuinţă şi se încumeta la drum… Pe drum soare puternic… nisip fierbinte… un adevarat chin.
Deodată, pe lângă el trece în viteză un arab pe o camilă… După câteva ore ajunge la o oază; aici arabul pe care îl zărise mai demult trecând pe lângă el dormise câteva ore, mâncase bine şi acum se relaxa la umbră.
Europeanul se miră tare de viteza camilei pe care o avea arabul, însa îşi văzu de drum, deoarece voia să ajungă neaparat in oraşul cu pricina…
După alte câteva ore de mers, arabul trece iar pe langa el cu o viteza şi mai mare… Ajunge iar la o oaza, unde arabul îşi facea siesta, ca de obicei… De data asta nu mai rezistă şi îl întrebă pe arab cum face de camila lui poate să meargă cu o viteza aşa de mare.
Arabul amabil îi zise:
– Băi nene, uite, eu cu cât merg mai repede, cu atât curenţii de aer îmi răcoresc cămila, pentru că ei sunt din ce in ce mai reci şi, in felul acesta, cu cât merg mai repede cămila mea se simte mai bine… Ai înţeles?
Europeanul nostru a pornit la drum şi începu să bată biata cămila, în speranţa de a ajunge mai repede in oraşul dorit… La început cămila a mers ceva mai repede însa, la un moment dat, a cazut jos ca moarta… Europeanul începu să dea cu picioarele in ea:
– Hai, scoală odata! Ce naiba ai paţit, ai îngheţat sau ce dracu ai?