– Care e asemănare dintre salariu și menstruație?
– Și una și alta se produc odată în lună. Iar de nu ai primit una din ele, înseamnă că cineva te-a f…tut.

Cu cateva zile inainte de 8 martie 1908, in New York, angajatele dintr-o fabrica de textile au facut greva pentru a protesta fata de conditiile grele in care erau constranse sa lucreze: salarii mici si program prelungit de munca. Printre aceste femei, multe erau emigrante, care munceau cot la cot cu barbatii, pentru a supravietui.

Greva a durat cateva zile, pana cand, pe 8 martie, proprietarul fabricii a blocat portile cladirii, pentru a impiedica muncitoarele sa plece. Fabrica a luat foc si 129 de femei ramase inauntru au murit, arse de vii.

Se zvoneste ca aceasta poveste este o istorie falsa, care a fost elaborata de catre propaganda comunista, in timpul Razboiului Rece. Incendiul din fabrica Triangle Shirtwaist din New York a fost insa o adevarata tragedie, facand victime atat barbati cat si femei.

Nefericita intamplare a demarat in anii urmatori o serie de sarbatori, avand ca scop amintirea acelor evenimente dezastruoase.

Prima persoana care a propus sa fie comemorata data de 8 martie a fost Rosa Luxemburg, o militanta revolutionara.

In 1911, la Copenhaga, in timpul Conferintei Internationale a Femeii Socialiste, o activista germana, Clara Zetkin, propune ca data de 8 martie sa fie Ziua Internationala a Femeii.

In Rusia, pe 23 februarie 1917 (8 martie, dupa calendarul iulian) femeile au demonstrat impotriva regimului pentru pierderea in razboi a doua milioane de soldati. Protestele au continuat timp de cateva zile, pana cand tarul a fost fortat sa abdice, iar Guvernul a trebuit sa acorde drepturi de vot femeilor.
Clara Zetkin, de fapt era Clara Eissner, iar familia Zetkin a preluato de la amantul său Iosip Zetkin, iar acum după 102 ani noi celebrăm pe 8 martie ziua internatională a femeiei, deoarece un prieten de lui Lenin (Iosip Zetkin) nu avea bani în 1911 să-i cumpere amantei sale un buchet de flori.

Cât ar fi bine dacă de 8 martie am felicita numai persoanele pe care le stimăm…. Maxmara, Tonisha, Păsărica Cheală și desigur Mamaleone, felicitări cu ocazia acestei sărbători… iar pentru celelarte fete, am doar un sfat: ”Fiti active pe miorititce.com și la anul am sa va felicit si pe voi. Iar daca ve-ți active în dormitor, s-ar putea ca felicitarea să vină mai repede…..”

– Iubito, ce să-ți dăruiesc de 8 martie?? Alege ce vrei – un colier cu diamante, un automobil sau i vilă în riviera franceză?
– Dragule, dăruiește-mi doar seara aceasta și iubirea ta.
– Stop, filmat!! – Anunță regizorul.

– Dragule, ce cadou îmi vei face de 8 martie?
– Hmmmm… încă nu știu, dar va fi ceva din suflet.
– Poate mai bine… ceva din autosalon???

O întâmplare din Rusia, în cadrul unui show aviatic. Asistentul tehnic Petrovici, însoțind ultimul grup de parașutiști în avionul AN – 2, hotărăște să se relaxeze un pic. Ajunge la depoul 2H2, care se afla la marginea aerodromului și de mult timp nu era folosit de nimeni, scoate din ascunziș o sticlă de vin roșu, șterge praful de pe ea cu mâneca salopetei galben aprinse, de fapt, așa salopete erau folosite de toți membrii echipajului și începe să taie cașcavalul și roșiile ce le avea ascunse acolo. Ultimul număr din programul, ce urma să fie prezentat de parașutiști, era întitulat ”Salvare în aer”. În cadrul acestuia, din avion se arunca un manechin îmbrăcat în salopetă, ce avea rolul de a imita un sportiv a cărei parașută nu se deschide, în urma acestuia urma să sară un parașutist, care trebuia să-l ajungă în timpul picajului, să-l cuprindă în modul corespunzător, după care să aterizeze în siguranță, fiind acompaniați de aplauzele spectatorilor, care apropo, nu cunoșteau nimic despre ceea ce urmează. Spectatorii adunați pe câmpul de zbor, cu plăcere deja urmărise acrobațiile piloților, alimentând această plăcere cu frigărui și multe băuturi răcoritoare. Și iată că, din avion cade un om, în urma sa se aruncă altul. Mulțimea muțește. Al doilea parașutist adoptând o poziție convenabilă pentru a prinde viteză, îl ajunge din urmă pe cel căzut și îl apucă de braț, însă o boare de vânt îi desparte pe cei doi oameni, al doilea parașutist dând din mână în semn se Adio, își deschide parașuta. Mulțimea, necunoscând detaliile antrenamentului, încremenește. Corpul primului parașutist cu o viteză uluitoare se apropie de pământ și cade pe acoperișul unui vechi depou de la marginea aerodromului. Instantaneu apare un nor de praf, iar bucăți de ardezie și lemn sunt aruncate în toate părțile. Echipajul Ambulanței, imediat aprinde girofarul, sirenele și se pornește spre locul accidentului (pentru a verifica dacă nu a avut careva de suferit), iar în spatele ei aleargă disperată o mulțime de oameni. Ajungând la fața locului, mulțimea vede cum bucățile de cherestea și ardezie încep să se miște, iar de sub acestea se târâie Petrovici, în a sa salopetă galben aprinsă, stropit tot de vin roșu și cu urme lăsate de roșiile nemâncate. Reușește el să se ridice în picioare și dând din pumn, amenințător, spre avionul ce zbura strigă: ”Nenorociților, gata, m-am săturat, eu niciodată nu am să mai lucrez cu voi”….. Medicul de la ambulanță (și alți 7 oameni) au leșinat…

Chișinău. Ora 7 dimineața, într-o zi de toamnă ploioasă și friguroasă. Ploaia rece nu contenește să cadă. La o stație, fără acoperiș, stă un student îmbrăcat lejer și așteaptă troleibuzul. Îngheață, întârzie la ore și înjură tot ce se poate de înjurat pe lumea asta. Îi este foarte frig și plus la asta nici nu a mâncat nimic de dimineață. Când colea, în dreptul său se oprește un Mercedes alb. Geamul alene se coboară, iar de acolo o frumoasă domniță, îmbrăcată într-o blană albă, seducător scuturându-și scrumul de la țigara ei slims, expirând un fum de țigară, dulce aromat, i se adresează într-o rusă perfectă:
– Tinere, spune-mi te rog unde se află aici cel mai apropiat club select? (Молодой человек, скажите пожалуйста, где здесь ближайший хороший бар?)
– În Moscova, s-s-scroafo.

– Prostuțo… chiar ai crezut că ești grasă?? Nu le mai crede pe toate invidioasele, ia mai bine două scaune și așează-te cu noi la masă.

– Alo, Maria?
– Da…!
– Eu am construit o casă, am sădit numai ce un pom… nu vrei să vii până la mine?

Vara. Lacul de acumulare Ghidighici (vreo 7 km de Chișinău). Niște bikeri tineri se relaxau în preajma acestui lac, care înoată, care se plimbă cu motocicleta. Unuia din bikeri îi trece prin cap idee de a sări cu, calul său de fier de pe panta abruptă din apropiere. Fără să gândească mult, urcă pe motocicletă, se ridică pe creasta pantei și se îndepărtează vreo 50 m de la prăpastie pentru a se bucura de un plus de adrenalină. Trebuie de menționat că, îndepărtându-se de prăpastie, a ajuns practic pe șoseaua Ghidighici – Chișinău. S-a oprit acolo pe câteva secunde, nu știu, pentru ași ridica moralul sau pentru ași aduce aminte de apropiați, clar însă este că, în acel răstimp, pe acolo trecea un preot de vreo 50 ani, care după câte se părea se ducea la stația de autobuz pentru a ajunge la Chișinău. Văzându-l pe tânăr așezat pe motocicletă, îl întreabă:
– Fiule, mă ei și pe mine cu tine? – neîndoindu-se nici măcar pentru o clipă că acesta se duce în altă parte decât la Chișinău.
– Desigur tataie, urcă – îi spune pe un ton încrezător tânărul….
Când deasupra prăpastiei a apărut motocicleta, prietenii biker-ului, care se aflau jos, au fost foarte mirați de prezența Morții, la bordul motocicletei și de sunetul disperat ce acoperea împrejurimile, din care se putea înțelege doar un strigăt neomenesc ce spunea: ”Bleeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!”, sunet ce considerau ei, că este al prietenului lor, chiar dacă părea a fi emis de o persoană mai în vârstă și cu mult mai emotivă.
Finalul istoriei nu este prea clar….. s-a transformat popa în biker sau biker-ul în popă – nu se știe, dar faptul că pe preotul ud și speriat băieții l-au calmat cu multă votcă este sigur.

Un tip mort de beat, intră în casă, face un pas și cade jos. Nevastă-sa furioasă se năpustește cu tigaia asupra sa:
– Ai să mai bei nenorocitul naibii??!!! Ai să mai bei???!!!
El, cu greu reușind să ridice capul:
– Toarnă…

Într-un mic orășel american un om de afaceri dorește să deschidă un bar, doar că problema era că se afla pe aceiași stradă cu biserica, iar conducerea bisericii nicidecum nu accepta așa ceva și la fiecare slujbă îndemna enoriașii să fie împotriva deschiderii barului, iar Dumnezeu să-l pedepsească pe respectivul afacerist. Cu o zi înainte de a se face deschiderea oficială a barului, s-a pornit o furtună puternică. Un fulger a lovit clădirea barului, iar în consecință, acesta a ars în totalitate. Conducerea bisericii s-a bucurat, dar această bucurie nu a ținut mult, deoarece afaceristul ia dat în judecată, cerând compensarea cheltuielilor suportate. Cei de la biserică, desigur că, negau legătura lor cu arderea barului și nu aveau de gând să plătească suma cerută. Ascultând ambele părți, judecătorul a spus: ”Eu încă nu știu ce verdict voi pronunța, dar din probele de la dosar rezultă, că un oarecare afacerist crede în puterea Domnului, însă toată conducerea bisericii nu crede.”

Explicația șefului de șantier I. R. (nu e frumos de dat nume):
”Eu șeful de șantier I. R., am transmis comisiei de predate – primire din cadrul companiei noastre, un bloc locativ cu 5 nivele. Blocul a fost primit cu, calificativul ”satisfăcător”, dar condiționat de 2 note: 1. Trebuie de stricat vechiul altar de piatră din curte. 2. De amenajat în curte loc un teren de joacă pentru copii.
Am dat ordin muncitorilor să dărâme vechiul altar, folosindu-se de pickhammere, dar după jumătate de oră, acestora le-au cedat sistemul de compresie, iar reparația durează mult. În așa condiții am trimis un buldozer să ducă lucru la sfârșit, dar peste puțin timp a venit șoferul și mi-a spus că i s-a rupt lama și a cedat ambreiajul. Am fost nevoit să trimit acolo un excavator, dar acesta tot nu s-a descurcat, așa cum căușul s-a rupt. Folosindu-mă de legăturile personale pe care le am cu unele persoane din industria pirotehnică, l-am rugat să arunce în aer cu acuratețe respectivul altar. Doar că, după explozie, s-a ruinat nul nostru bloc de 5 nivele, dar și partea superioară a altarului, sub care am găsit o placă pe care era gravat: ”Acest altar a fost zidit, cu mare nebăgare de seamă, neiscusit și din lenevie de către Ion a lui Gheorghe Albinarul, fapt pentru care, din poruncă domnească acesta a slujit 30 de lovituri de toiag. ”

O întâmplare povestită de profesorul de istorie.
Regele Prusiei Frederic al II supranumit ”Cel mare” a domnit în sec. XVIII și se considera un monarh trimis de divinitate. Odată a hotărât să viziteze închisoarea din oraș și însoțit de suita regala s-a pornit să viziteze celulele deținuților. Încarcerații, unul după altul cădeau în genunchi în fața regelui, povestind de ce au fost condamnați și desigur susținând că sunt pe deplin nevinovați. Doar unul din condamnați nu se plângea de nimic, nu protesta, ci pur și simplu stătea în genunchi liniștit, acest lucru la intrigat pe rege:
– Ei, tu!
– Da, Măria Ta – spune el ridicând capul.
– De ce ai fost condamnat?
– Pentru jaf, Măria Ta.
– Recunoști vina?
– Desigur că recunosc. Eu am meritat din plin această pedeapsă.
Lovind cu sceptrul în podeau de piatră, regele spune comandantului închisorii:
– Imediat eliberați-l pe acest om. El nu trebuie ținut aici, pentru că, ar putea avea o influență negativă asupra acestor cinstiți, buni și nevinovați condamnați…

Doi hulubi stau alături, la un moment unu îl lovește cu ciocul în cap pe altul, al doilea nu are nici o reacție… probabil că e soțul.