Ion si Maria erau cu vacile la pascut. Mariei i se cam făcuse de p**ă, dar îl aştepta pe Ion cu iniţiativa. Stăteau amîndoi culcaţi pe spate la umbră, sub un copac. Văzînd că Ion nu mişcă în “direcţia” dorită de ea, Maria crede că a gasit soluţia.
– Ioane, mie mi-e cald, o să-mi scot bluza!
– Că bine zici, Marie, şi mie mi-e cald, să mi-o scot şi eu, zice Ion, care era mai tîmpit de fel.
Stau ce stau, Maria cu nişte sîni superbi la vedere, dar dobitocul privea în sus, la cer.
– Ioane, mie tot mi-e cald, îmi scot şi fusta!
– Că bine zici, Marie, îmi scot şi eu pantalonii!
– Ioane, încă mi-e cald, eu îmi scot şi chiloţii!
– Ca bine zici, mi-i scot şi eu !
Stau ca doi morţi, unul lîngă altul, în pieile goale. Maria fierbe văzînd ce “dotat” este dobitocul.
– Ioane, ia scoală-te tu şi uită-te-n zare, poate o veni să ne f**ă şi pe noi cineva!

În noaptea nunţii, Maria îi vede lui Ion p**a sculată şi se sperie şi fuge la mamă-sa.
– Vai, mamă, mi-e frică de p**a lui Ion.
– Lasă, draga mea, că îl rog eu pe Ion să o bage puţin cîte puţin să nu te doară.
După pregătirile de rigoare, Ion trece la treabă şi înaintează cu prudenţă.
– Mai! îl îndeamnă Maria.
Ion mai înaintează un centimetru.
– Mai, mai, mai!
Ion mai intră 5-6 cm.
– Bag-o toată, Ioane!
– Gata, fă, e toată înăuntru.
– Mincinosule! Ia să te controlez, zise Maria, care întinse mîna şi nimeri peste c****le lui Ion. Aha, şmechere, ai înnodat-o!

Ion şi Maria pe terasă. Ion citeşte “Times”. La un moment dat, Maria îi spune lui Ion:
– Mă Ioane, vezi că vine ploaia! Acoperă fînul ăla cu ceva, c-o să-l ude!
Ion nu zice nimic şi citeşte în continuare “Times”. Începe să picure. Maria se impacientează:
– Mă Ioane, începu ploaia! Pune mîna şi acoperă fînul ăla că-l udă, ce naiba!
Ion n-o ascultă. Plouă, fînul este ud, iar Maria supărată:
– Hai, mă Ioane, dă-o dracului de treabă! A udat fînul şi tu stai şi nu faci nimic!
Ion, tacticos, pune “Times” la o parte şi spune:
– Fă Mario, you have an obsession!

on şi Maria vin de la cîmp. Ion o trînteşte pe Maria în căruţa plină cu fîn şi i-o trage bine de tot. Maria zice:
– Măi Ioane, ce m-ai speriat. M-ai sperie-ma încă o dată.
Ion se conformează şi i-o trage iar. Ajung în sfîrşit acasă.
– Ioane , mai sperie-mă o dată…
Ion i-o trage din nou, după care se duce la treabă. Vine acasă…
– Ioane, mai sperie-mă o dată…
Ion i-o trage şi dă să se culce. Adoarme, dar Maria îl trezeşte:
– Ioane, hai, te rog, mai sperie-mă o dată.
La care Ion:
– Bau!

Ion şi Maria în şură. Ion către Maria:
– Mărie, dă jos fusta…
– Vai, Ioane, e ruşine…
– Dă-o jos că eu sînt bărbat şi ştiu de toate…
Maria dă jos fusta…
– Mărie, dă-ţi jos ciorapii…
– Vai, Ioane, nu pot, e ruşine…
– Dă-o jos cum îţi spun că eu sînt bărbat şi ştiu de toate…
Maria dă jos ciorapii…
– Mărie, dă jos chiloţii…
– Vai, Ioane, e ruşineee…
– Mărie, dă jos chiloţii că eu sînt bărbat şi eu ştiu de toate…
Maria dă jos chiloţii.
– Pe aici, după cum mi-o zis Vasile, ar trebui să fie o gaură..

Doi poponari noaptea în tufiş. La un moment dat, apare miliţia cu lanternele aprinse. Ăla care-i sugea p**a celuilalt se “smulge” şi o rupe la fugă, dispărînd. Subofiţerul de miliţie îl interoghează pe cel rămas:
– Ia zi, cam ce făceai aici, la ora 3 dimineaţa?
– Păi ce să fac, admiram priveliştea nocturnă.
– Nu mai spune, priveliştea nocturnă, ai? Da’ cu ăla care-ţi sugea p**a şi cînd am apărut noi a fugit, cum e?
– Supt p**a? Nici nu ştiu despre ce vorbiţi.
– Nu ştii, ai? Da’ cu urechile alea din mîinile tale ce faci?

Iţic şi Ştrul îşi povestesc visele:
– Se făcea că mi-a venit poftă de borş – zice Iţic. Am pus carnea la fiert şi fuga în piaţă după mărar, dar de unde? În piaţă nici un fir de mărar. Atunci am luat avionul şi am plecat în Canada după mărar.
– Fleacuri, zice Ştrul. Să vezi ce vis am avut eu! Se făcea că dormeam şi aud un ciocănit în uşă. Deschid şi cine crezi că-mi cade de gît? Claudia Cardinale! Claudita, auzi? A fost o nebunie. La despărţire, mi-a declarat cu mîna pe inimă că este cea mai fericită femeie din lume. Dar abia a plecat şi aud alt ciocănit în uşă. Cînd deschid, să cad jos nu alta. Cine crezi că era? Vechea mea pasiune, Sofia Loren! Sofica, auzi? Deşi eram epuizat, dragostea mi-a turnat noi puteri în vine şi m-am purtat ca un performer, am iubit-o cu patimă dureroasă pe Sofica. După ce a plecat, am încuiat uşa şi se făcea că m-am culcat din nou cu gîndul să nu mai dau drumul la nimeni. Dar bătăile în uşă s-au înteţit din nou. Mi-am zis hotărît că nu mai primesc pe nimeni şi aşa am făcut. Cine crezi că era nenorocoasa? Brigitte Bardot! Dar spusesem nu şi “nu” a fost! A insistat ea cu vorbe frumoase, cu gesturi incitante, dar eu am fost incoruptibil şi am dat-o afară.
– Dobitocule, se supără Iţic, de ce n-ai adus-o la mine?
– Păi, de unde să te iau, dragul meu, nu erai plecat în Canada după mărar?

Tînărul rabin şi tînăra rabineasă umblă cu căruţa, trasă de cai, plină cu marfă. Vin tîlharii, iau căruţa, iau caii, iau marfa, îl bat pe rabin, o f*t pe rabineasă şi pleacă. Se aşează rabinul pe o piatră, la marginea drumului, şi începe să se tînguie:
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, zice rabineasa, că ne-au luat căruţa? Nu-i nimic, tata are multe căruţe, are să ne dea una.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că ne-au luat caii? Nu-i numic, fratele meu are mulţi cai, are să ne dea doi.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că ne-au luat marfa? Nu-i nimic, unchiul meu are multă marfă, are să ne dea ceva, la el nu se cunoaşte.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că te-au bătut? Nu-i nimic, am să te pansez, să vezi că trece, nici n-are să se mai cunoască.
– Oi… vei… oi… vei…
– De ce te tîngui, că m-au f***t? Ce putem face – să vezi că şi asta are să treacă.
Atunci tînărul rabin încetează să se mai tînguie, se uită drept în ochii tinerei rabinese şi-i spune:
– Da’ tu de ce le-ai ţinut contra?

Era odată un grec, Onassis îl chema, se spune că era cel mai bogat om din lume. Ajunge el într-o seară la New York, ia o cameră la un mare hotel şi adoarme. Se trezeşte la prînz şi, neavînd ce face, se duce la bar, ia o cafeluţă şi începe s-o bea. Atunci se apropie de el un evreu:
– Domnule Onassis! Dv. mă puteţi face un om bogat, fără a investi nici măcar un singur cent!
Onassis nu spune nici da, nici nu, ci continuă să-şi bea cafeluţa.
– Domnule Onassis! continuă evreul, eu sînt un mărunt afacerist. Acum trebuie să mă întîlnesc cu un partener de afaceri. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să vă adresaţi mie şi să-mi spuneţi: Bună ziua! Partenerul meu va vedea că marele Onassis mă cunoaşte, aceasta va fi cea mai bună recomandaţie pentru mine, el va accepta să facă afacerea şi eu voi fi un om bogat, fără ca dv. să fi investit nici măcar un singur cent!
Onassis nu spune nici da, nici nu, ci continuă să-şi bea cafeluţa. Dar, într-adevăr, vede că vine cineva, începe să vorbească cu evreul… Cînd trec prin faţa lui, se adresează Onassis evreului şi-i spune:
– Bună ziua!
La care evreul se întoarce şi spune:
– Măi Onassis! De cîte ori să-ţi spun să nu mă deranjezi cînd fac afaceri?

Domnul şi doamna Cohen trag la un hotel, pentru week-end. Cum ajung, doamna Cohen cheamă manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, înţelegînd că are două-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anex.
Îl întîmpină madama:
– Domnule Cohen, ce onoare! Avem pentru dv. franţuzoaice stilate, o sută de dolari.
– N-am o sută de dolari.
– Avem pentru dv. italience temperamentale, cincizeci de dolari.
– N-am cincizeci de dolari.
– Avem pentru dv. rusoaice blonde, zece dolari.
– N-am zece dolari.
– Avem pentru dv. negrese exotice, cinci dolari.
– N-am cinci dolari.
– Da’ cît aveţi?
– N-am decît doi dolari.
– Deviza casei noastre este să satisfacem clientul la orice preţ. Pentru doi dolari, eu sînt la dispoziţia dv.!
Peste douăzeci de ani, domnul şi doamna Cohen trag la acelaşi hotel. Cum ajung, doamna Cohen cheamă manichiurista, pedichiurista, coafeza, iar domnul Cohen, înţelegînd că are două-trei ore libere, pe loc se duce la bordelul anex.
Îl întîmpină madama:
– Domnule Cohen, ce surpriză! Aşteptaţi un moment!
Deschide o uşă şi strigă:
– Johnny!
Intră un găligan.
– Permiteţi-mi, zice madama, să fac prezentările. Domnule Cohen, acesta este Johnny, fiul dv. Johnny, acesta este domnul Cohen, tăticul tău.
Se uită Johnny de sus:
– Ăsta-i tatăl meu? Aşa mic? Aşa urît? Aşa sfrijit? Şi evreu pe deasupra?!
– Tinere, răspunde domnul Cohen fără a-şi pierde cumpătul, nu te obrăznici. Că, dacă în urmă cu douăzeci de ani aş fi avut cu trei dolari mai mult, acum erai negru!

Pe vreamea lui Brejnev, pe o stradă lăturalnică din Moscova, opreşte o Volgă neagră din care este aruncat un individ, apoi pleacă în viteză. Iţic, care tocmai trecea pe acolo, se uită la tipul căzut şi îl recunoaşte pe Ştrul, care era batut mar.
– Măi Ştrul, da’ ce-ai păţit, măi?
– Nu ştiu nimic, n-am văzut nimic.
– Nu mă cunoşti? Eu sînt Iţic, prietenul tău încă de la grădiniţă.
– Nu ştiu, nu cunosc.
– Măi Ştrul, nu ştii că noi am fost colegi de bancă la şcoala, ne-am însurat în aceeaşi zi, am avut prăvălii pe aceeaşi stradă.
– Nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit.
– Măi Ştrul, eu sînt Iţic, colegul tău de suferinţă la Auschwitz.
– Eee… ce vremuri

Un moşulică la doctor:
– Domnule doctor, vă rog să-mi faceţi ceva pentru că eu nu mai pot face nimic cu baba şi asta mi-a spus că dacă nu-i fac ceva, mă lasă definitiv acum, după 50 de ani de căsătorie…
– Dar domnule… la vîrsta dumitale nu mai pot face nimic, încearcă şi dumneata aşa cum mai vezi seara la televizor, cu limba, de exemplu…
– Nu pot, domnule doctor, că baba mea e bătrînă şi are un lindic ca un castravete…
– Aşa de mare???
– Nu, aşa de acru…
– Dar nu-i nimic…. poţi să iei o zaharniţă şi să presari zahăr peste el, să-i corectezi gustul…
– Nu se poate, domnule doctor… am încercat, dar cînd fac treaba asta aşa mă dor ochii de înnebunesc…
– ???
– Păi să vedeţi… baba mea, aşa cum am zis, e bătrînă tare şi nu se mai controlează prea bine… aşa că din cînd în cînd mai scapă cîte o băşină şi atunci îmi aruncă tot zahărul în ochi…

Un tînăr medic e repartizat la dracu’ în praznic, într-un mic orăşel muncitoresc. Trec zile, trec săptămîni şi luni şi… vine primăvara. Concediu nu are, dar i s-a acrit de viaţa de acolo şi i se face dor de civilizaţie. Nu poate lăsa cabinetul, se înţelege cu un “injiner” să-i ţină locul. Îi explică cum că medicina nu e cine ştie ce, dacă vine unul răcit să-i pună picături în nas, dacă tuşeşte să-i dea sirop, etc.
Totul merge strună primele zile, “injinerul” se descurcă foarte bine pînă cînd vine o tinerică.
– Domnule doctor, am o mare problemă, am rămas gravidă şi nu vreau copilul.
– Nu se poate face nimic.
Domnişoara insistă pînă îl înduplecă.
– Domnişoară, de cîte ori te pişi pe zi?
– De vreo 3-4 ori.
– Cam cît?
– Cam un sfert de litru odată.
Inginerul ia creionul şi o foaie, se adînceşte în calcule şi apoi zice:
– Uite cum stăm, nu te pişi mata 30 de zile şi se îneacă singur.

– Doctore, sînt constipat de o săptămînă. Nu ştiu ce să mai fac; îmi vine să mă urc pe pereţi. Ce poţi să-mi dai?
Doctorul ia o cutiuţă, un flacon mare, o linguriţă şi începe să intrebe, punînd totodată praful din flacon în cutiuţă:
– O să te rezolvăm rapid chiar acum, cînd ajungi acasă. După ce ieşi de la mine, cît mergi pînă la tramvai?
– Păi, vreo 50 de metri.
Doctorul pune în cutiuţă puţin praf.
– Şi cu tramvaiul cît mergi?
– 7 staţii.
Doctorul pune iar o jumătate de linguriţă şi un pic.
– Şi de la tramvai pînă acasă, de la scară cîte trepte şi cîte etaje şi de la lift pînă la uşă, cîte broaşte ai de descuiat, cît este pînă la toaletă?
La fiecare răspuns, doctorul pune puţin sau mai mult medicament.
– Acum ia praful strîns aici cu un pahar cu apa şi… vedem acasă.
După două zile, se întîlnesc pe stradă. Doctorul, curios:
– Ei, cum a fost?
– Doctore, ai fost fantastic, cîtă precizie ai avut. Ai greşit doar cu vreo 10 metri şi am făcut pe hol…

La doctor vine un cuplu. Bărbatul dădea semne evidente de boală. După ce îl consultă, doctorul o chemă pe soţie într-o cameră alaturată.
– Doamnă, soţul dv. este foarte bolnav. Numai dv. îl mai puteţi salva. Pentru asta trebuie ca în fiecare dimineaţă să vă sculaţi înaintea lui, să-i pregătiţi micul dejun pe care să
i-l serviţi la pat cu zîmbetul pe buze, să-i pregătiţi hainele de serviciu, pachetul cu mîncare… În tot acest timp, să aveţi zîmbetul pe buze, să nu îl contraziceţi. Seara, cînd vine de la slujbă, să-l aştepaţi cu papucii calzi… Altfel, soţul dv. moare în trei luni.
Afară, în maşină, soţul o întreabă pe soţie:
– Ce ţi-a zis, dragă, doctorul în particular?
– Mi-a zis că o să mori în trei luni.