-Trezește-te, e târziu! Trebuie să te duci la școală!
-Dar, mamă, nu vreau să mă duc! Mă urăsc toți acolo!
-E datoria ta!
-Dă-mi un motiv!
-Ești profesor!
Ați văzut discursul lui Obama? Au pus toate acele geamuri blindate în fața lui; asta arată ce rasiști suntem. Păi, ce? Doar pentru că-i negru, nu înseamnă că va împușa pe cineva!
-Cum e relația dintre un iPhone-ist și iPhone-ul său?
-Ca cea dintre un șef și subordonatul său: incapabilul se folosește de cel inteligent!
Î: -Cum ar fi femeile fără bărbați?
R: -Contează mai puțin; groaznic ar fi că nu ar avea pe cine da vina.
–Se droghează ardelenii?
–Nu, așa merg ei, încet!
Bărbați singuri după o relație: ăia care s-au întors la neveste.
După zece mine de la urcarea în tren, a venit controlorul și i-am întins biletul să mi-l composteze. Văzându-l, îmi zice:
-Ce e ăsta, dom’le? Bilet? Incredibil, deci așa arată un bilet… N-am mai văzut unul din ’92, când mi-au făcut instructajul pentru angajare. Cât să-ți dau pe el să-l arăt și eu la colegi?
La declarația din Parlament a președintelui, Ponta a fost așezat in primul rând, ați văzut? Probabil ca să nu poată copia de la colegii din față!
Î: – De ce nu se uită hipioții în oglindă?
R: – Pentru că nu le place să vadă că mai e cineva care se îmbracă la fel ca ei.
Și acum, într-un număr senzațional de magie, maestrul Houdini va extrage o sută de euro dintr-un portofel gol”!
Când vrei să scrii ceva, adu-ţi aminte că hârtia suportă orice prostie!
-Ce zice un „calculatorist” când i se defectează vederea?
-Rahat, trebuie să schimb rezoluția.
Ai COMPLEXE din cauză că matematica nu se INTEGREAZĂ în viața ta? Sună-ne la:
x=24 y=30
Tel.: 01.(y^2-x).|y^2-10^3|.x10
Gigi se duce în vizită la Muntele Athos şi vrea să doneze un million de euro unei mănăstiri. Stareţul mănăstirii nu vrea însă să primească banii:
– Binecuvântat să fie numele tău domnu’ Gigi, dar nu-i putem primi. Noi n-avem voie să strângem comori aici, pe pământ, ci doar în cer.
– Şi nu există chiar nici o soluţie să vi-i dau?
– Ba, cu ajutorul lui Dumnezeu, una ar fi.
– Spuneţi, fac orice.
– Vinde, pleacă, mori!
Banc sec:
Crin Antonescu a adormit în timp ce dormea!