După Marele Război, în cartierul Tătăraşi din Iaşi, Păstorel Teodoreanu şi un camarad de arme se plimbau agale pe străzi lăturalnice. Purtau uniforma Regimentului 24 Artilerie. Deodată, au zărit în pragul bisericii un preot înalt la care-au căutat o vorbă de încurajare. „Ce doreşti fiule?“, l-a-ntrebat preotul pe Păstorel. „Să mă spovedesc, părinte. Caut ispăşirea păcatelor şi duhovniceasca sfinţiei tale binecuvântare.“ „Ai ucis?“ „Da.“ „Rău! Nemţi?“ „Nemţi.“ „Îţi place la teatru?“ „Da.“ „Bine! Dar «Moartea lui Mihai Viteazul»?“ „Nu.“ „Rău! Crezi în Dumnezeu?“ „Da.“ „Bine. Dar în Nicolae Iorga?“ „Nu!“ „Rău! Şi de ce nu crezi în Nicolae Iorga?“ „E zălud, părinte, e sărit!“ „Măgarule! Am să te reclam la marele cartier general! Am să te chem la Curtea Marţială! Vei fi împuşcat ca un câine! E o ruşine să mai porţi uniformă! La zid!“ Şi Păstorel Teodoreanu, şi camaradul său au şters-o. „Bine, domnule locotenent, cum îţi veni?“, l-a întreabat tovarăşul său pe Păstorel. „Dar ce-am făcut?“ „Ăsta nu e popă, domnule.“ „Cum?“ „Ăsta e domnul profesor Iorga. S-a îmbrăcat aşa de frica nemţilor!“
via Adevarul.ro