so
01 Dec. 2013
#64134

Cum petrec compatriotii nostri, mai celebri sau mai putin celebri de 1 decembrie:

Traian Băsescu: „Anul ăsta o să propun să nu mai ciocnim un pahar de șampanie, ci direct o sticlă de whisky, n-ați auzit ce spunea Ponta, că o să vină geruri arctice. Sper ca măcar de data asta să nu fi mințit Dottore“.

Crin Antonescu: „Mi se pare absurd să pui sărbătoarea națională pe 1 Decembrie. Nu puteau s-o lase-n toiul verii, pe 23 august, ce-avea? Acum, e ziua așa de scurtă că până mă trezesc eu se-ntunecă și nu mai prind nicio defilare“.

Corneliu Vadim Tudor: „Pe 1 Decembrie mi-a promis Capatos că mă invită la emisiune, alături de niște fete care toată viața au dat piept cu străinii. O să-mi pun cămașa aia tricoloră, cu mâneci prinse la spate. Cum de ce? Ca să mă îmbrățișez singur, că numai eu am rămas patriot în țara asta, trădătorilor!“

Daciana Ponta: „Din păcate, n-o să pot veni la defilare, ci o să stau acasă, cu copiii. Ce să fac, dacă a decretat Băsescu zi nelucrătoare pe 1 Decembrie, n-am încotro și trebuie să-i dau liber bonei filipineze. Uite, ăsta chiar e un motiv de suspendare!“

László Tőkés: „Ca orice român vérde patriot, zărbătóresc ziua náțională în fiecare an! Ce dacă sunt maghiar, în primul rând sunt autonőm și zărbătoresc ce vreau eu, nu ce vor românii. O să flutur tricolorul și o să vă cânt imnul doar ca să vă fac în ciudă!“

Alex Velea: „De Ziua Națională, o să-mi fac un tatuaj cu steagul României pe brand și o să fac un cover reggaeton după imnul național, cu Ruby și Antonia dansând în bikini roșu, galben și albastru.“

Cristian Tudor Popescu: „A sărbători Ziua Națională în România de azi echivalează cu a dansa pe sicriul propriului tău popor! Eu nu pot decât să comemorez acest trist eveniment. Și să joc tenis.“

Prințul Charles: „La mine Romania very much like, mai ales polinka de Transylvania. Look, pot să sing și imn țării voastre: Beutura și femei, pentru toți englezii mei!“

Cristian „Dodel“ Tănase. Nu va sărbători deloc, pentru că n-a învățat încă să citească cifrele de pe calendar, deci nu știe când pică Ziua Națională. Adrian Mutu. Fostul numărul „10“ al naționalei României are o regulă de la care nu se abate niciodată: petrece de 1 Decembrie, prima zi de iarnă, doar dacă e cu „zăpadă“.

Victor Pițurcă. Va folosi prilejul pentru a ține o nouă conferință de presă, în cadrul căreia va spune că el nu se bucură că vine 1 Decembrie, „pentru că Ziua Națională e o zi dificilă, omogenă, care a crescut mult în valoare în ultima perioadă și care ne poate pune mari probleme, mai ales pe faza de atac“.

PF Daniel. Doar de Ziua Națională, Preafericitul Daniel renunță la fericirea din supranume și devine Preapatriotul Daniel. E o zi nașpa pentru el și pentru Biserică în general: enoriașii dau fuga la paradă și la fasole moca, uitând de Dumnezeu. Iar când enoriașii uită de Dumnezeu, cutia milei rămâne goală. În concluzie, PF Daniel sărbătorește 1 Decembrie de ochii lumii, dar o trece la pierderi.

Fuego: „Împodobește mamă steagul și nu te întrista/ Asta ziua patriei, e și ziua ta/ Împodobește steagul, tată, că ne așteaptă-n prag/ Sărăcia la noi acasă, s-o primim cu drag!“

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.