bo
05 Jun. 2013
#58169

Un vânător, urmărind un mistreţ rănit, s-a afundat în pădure şi fără să-şi dea seama l-a prins noaptea şi s-a rătăcit. Într-un târziu vede undeva o lumină şi, tot mergând către ea, ajunge la un ocol silvic. Bate la uşă şi apare pădurarul:
– Te-ai rătăcit, spune omul şi îl pofteşte în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineaţă când o să îţi arăt drumul. Până atunci stai la masă cu noi, dar avem numai mamaligă cu brânză.
Se aşează rătăcitul la masă şi după ce termină aproape tot ce are în farfurie se adresează gazdei:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…
Nu trece mult şi întreabă din nou:
– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă…
După ce acestea se repetă de mai multe ori, adorm toţi în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat şi vânătorul pe o saltea pe jos. După miezul nopţii vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbracă pe întuneric răsturnând câteva scaune şi cât ai clipi dispare în noapte. În urma lui s-a aşters liniştea. După un timp vânătorul întreabă în întuneric:
– Oare stă mult?
– Stă mult, îi răspunde femeia în şoaptă.
– Oare nu mă prinde dacă…? întreabă din nou vânătorul.
– Nu te prinde măi omule, continuă femeia îndemnându-l pe vânător, că până iese el în calea lupilor la capătul râpei poate să treacă toată noaptea.
– Zici că nu mă prinde…
– Nu te prinde, fii sigur. Hai, curaj!
– Atunci, spune vânatorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză…

Close ×

mioritice.com folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Mai multe optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.