Intr-o zi, am observat un caine batran ratacind prin curtea mea. Judecand dupa zgarda si dupa faptul ca era bine hranit, parea sa-i apartina unui stapan care avea grija de el. A venit calm catre mine, eu l-am mangaiat pe cap si i-am dat drumul in living room. El s-a retras pe un pres, intr-un colt mai ferit, s-a incovrigat si a adormit imediat…
Cam dupa o ora, s-a trezit si s-a dus la usa. I-am deschis-o si l-am lasat sa plece.
A doua zi l-am gasit iarasi in curtea me, dand din coada in semn de salut si dandu-mi a intelege ca vrea sa-l las in casa. M-am comformat, drept care s-a dus imediat in coltul ales, unde s-a pravalit iar intr-un somn adanc de vreo ora. Tabietul asta s-a repetat timp de cateva saptamani.
Eu, curios, pana la urma, i-am agatat de zgarda, cu un ac de siguranta, un bilet: “As vrea sa aflu cui ii apartine acest animal incantator si daca sunteti la curent ca ma viziteaza, mai in fiecare zi, ca sa traga un pui de somn.”
A doua zi cand a venit sa-si faca somnul, cainele avea agatat de zgarda un alt bilet: “El traieste intr-o casa cu sase copii, 2 dintre ei sub 3 ani si incearca, bietul animal, sa-si recupereze somnul. Spuneti-mi, v-ar deranja daca, maine, as veni si eu cu el?”