La stareta unei mãnãstiri de maici se prezintã sora Maria, dornicã sã
se dedice cu totul vietii monahale. Maica staretã îi spune de la
început:
– Mãnãstirea noastrã are o regulã foarte strictã, numitã proba
tãcerii. Poti sã rãmâi aici cât doresti, dar nu ai deloc voie sã
vorbesti decât dacã îti dau eu voie.
Sora Maria acceptã si rãmase în mãnãstire. Dupã 5 ani, maica staretã o
cheamã la ea si îi spune:
– Iatã, esti cu noi de 5 ani de zile. Ai voie sã spui douã cuvinte.
– Pat tare, spuse sora Maria.
– Regret sã aud asta, rãspunse stareta, o sã-ti dãm un pat mai bun.
Dupã alti 5 ani, iarãsi o cheamã stareta la ea si îi îngãduie sã spunã
încã douã cuvinte.
– Hranã proastã, spune sora Maria.
Maica staretã o asigurã cã hrana va fi mai bunã în viitor, si mai
trecurã încã 5 ani. Dupã al 15-lea an, maica staretã o chemã din nou
si îi ceru sã spunã 2 cuvinte.
– Eu plec, spuse sora Maria.
– Probabil este cel mai bine, rãspunse stareta, si-asa n-ai fãcut
decât sã te plângi de când ai venit aici…